Drum surpat la câteva zile după inaugurarea cu pompă. PSD și PNL se acuză reciproc pentru ”risipirea banului public” FOTO

Luni, 10 Aprilie 2023, ora 18:27
121 citiri
Drum surpat la câteva zile după inaugurarea cu pompă. PSD și PNL se acuză reciproc pentru ”risipirea banului public” FOTO
Lotul 2 al drumului Iaşi-Suceava a fost recepţionat pe 23 martie 2023 FOTO Facebook / Maricel Popa

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a anunțat luni, 10 aprilie, că o porţiune a unuia din cele trei loturi ale drumului Iaşi-Suceava, modernizat din fonduri europene, s-a surpat la mai puţin de o lună de la inaugurare.

El a acuzat faptul că lucrările s-au făcut de mântuială. Senatorul a amintit că acesta este unul din cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră judeţeană din ţară, axa Iaşi - Suceava, cu o valoare de aproximativ 100 de milioane de euro. ”Se transformă în cel mai mare eşec al conducerii PNL de la Consiliul Judeţean”, a scris Popa pe Facebook.

El susține că a atenţionat administraţia judeţeană în mai multe rânduri cu privire la calitatea proastă a lucrărilor şi la faptul că nu sunt respectaţi paşii procedurali de construire a unui drum judeţean.

”Se pare că risipirea banului public este o practică deja brevetată în mandatul PNL de la Consiliul Judeţean Iaşi. Am atras atenţia încă din vară că pe acest tronson sunt probleme. O porţiune de drum deja s-a surpat, la nici o lună de la recepţie. Aşa se întâmplă când lucrurile sunt făcute de mântuială şi nu se pune accentul pe calitate. Drumul nu s-a surpat din cauza căderilor de zăpadă, ci pentru că fundaţia nu a fost făcută corespunzător, nu s-a muncit sistematizat şi nu a existat diriginte de şantier care să monitorizeze permanent lucrările”, a transmis PSD Iaşi, Maricel Popa.

Potrivit acestuia, dacă lucrările vor fi executate în acelaşi mod şi pe celelalte două tronsoane, atunci vor trebui alocaţi alţi bani din buzunarele ieşenilor pentru reparaţii.

Reacția vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi

În replică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Marius Dangă, a afirmat că liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, face mai multă politică şi mai puţină administraţie, la fel cum s-a întâmplat şi când social-democratul a condus Consiliul Judeţean în perioada 2016-2020.

Totodată, Dangă susţine că rapoartele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) arată că lucrarea a fost efectuată conform proiectului tehnic.

”Atât rapoartele de control ale ISC, făcute la solicitarea ISC Bucureşti, dar şi la solicitarea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, cât şi verificările făcute în timpul procesului de recepţie au evidenţiat că lucrarea a fost efectuată conform proiectului tehnic. Carotele prelevate au ...citeste mai departe despre "Drum surpat la câteva zile după inaugurarea cu pompă. PSD și PNL se acuză reciproc pentru ”risipirea banului public” FOTO" pe Ziare.com

#drum judetean iasi suceava, #surpare, #Maricel Popa PSD, #Marius Danga, #PNL, #acuzatii , #Stiri Macroeconomie