”Primul an în care avansul la plățile directe nu o să se dea la timp”. Un fost ministru al Agriculturii acuză APIA de haos

16 Octombrie 2023 - ”Primul an în care avansul la plățile directe nu o să se dea la timp”. Un fost ministru al Agriculturii acuză APIA de haos

Adrian Oros, fostul ministru al Agriculturii din guvernul condus de Ludovic Orban, acuză pe actualii guvernanți de haos în sistemul de plată al subvențiilor pentru fermieri.

Acuzatii

Conflict fără precedent între doi giganți din industria IT. Disputa are o miză de miliarde de dolari

22 Iunie 2023 - Conflict fără precedent între doi giganți din industria IT. Disputa are o miză de miliarde de dolari

Google, parte a grupului Alphabet, a depus în mod oficial o plângere la Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din SUA, spunând că Microsoft şi-a folosit poziţia dominantă în domeniul

Drum surpat la câteva zile după inaugurarea cu pompă. PSD și PNL se acuză reciproc pentru ”risipirea banului public” FOTO

10 Aprilie 2023 - Drum surpat la câteva zile după inaugurarea cu pompă. PSD și PNL se acuză reciproc pentru ”risipirea banului public” FOTO

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a anunțat luni, 10 aprilie, că o porţiune a unuia din cele trei loturi ale drumului Iaşi-Suceava, modernizat din fonduri europene, s-a surpat la mai

Acuzațiile aduse de procurorul din Manhattan lui Donald Trump. Cum a orchestrat schema ”catch and kill” pentru a face plăți ascunse VIDEO

04 Aprilie 2023 - Acuzațiile aduse de procurorul din Manhattan lui Donald Trump. Cum a orchestrat schema ”catch and kill” pentru a face plăți ascunse VIDEO

Procurorul districtual din Manhattan, Alvin L. Bragg, a făcut publică, prin intermediul unui comunicat, punerea sub acuzare a lui Donald J. Trump, în vârstă de 76 de ani, pentru falsificarea

Avocatul lui Trump după ce fostul președinte a părăsit sala de judecată: ”Azi este o zi tristă pentru țară”

04 Aprilie 2023 - Avocatul lui Trump după ce fostul președinte a părăsit sala de judecată: ”Azi este o zi tristă pentru țară”

Avocatul lui Donald Trump, Todd Blanche, a făcut declarații jurnaliștilor după ce audierea s-a încheiat și fostul președinte a părăsit instanța.

Trump a părăsit sala de judecată din Manhattan. Fostul președinte a ignorat întrebările reporterilor. Când va fi următoarea audiere

04 Aprilie 2023 - Trump a părăsit sala de judecată din Manhattan. Fostul președinte a ignorat întrebările reporterilor. Când va fi următoarea audiere

Donald Trump a părăsit sala de judecată din Manhattan. Fostul președinte nu a făcut niciun comentariu și a ignorat întrebările reporterilor.

Guvernul, acuzat de USR că a introdus pe ascuns ”taxa pe soare”. PSD îl bagă la înaintare pe Virgil Popescu

04 Decembrie 2022 - Guvernul, acuzat de USR că a introdus pe ascuns ”taxa pe soare”. PSD îl bagă la înaintare pe Virgil Popescu

USR a acuzat duminica, 4 decembrie, Guvernul PSD-PNL ca a emis in seara de dinaintea vacantei de Ziua Nationala o ordonanta de urgenta care inventeaza o noua taxa in plina criza energetica: taxa pe

Un nou scandal legat de emisiile diesel zguduie industria auto. Grupul francez Renault, acuzat de inselaciune. Reactia companiei

09 Iunie 2021 - Un nou scandal legat de emisiile diesel zguduie industria auto. Grupul francez Renault, acuzat de inselaciune. Reactia companiei

Grupul francez Renault a anuntat marti ca o instanta franceza l-a pus sub acuzare pentru inselaciune, intr-o investigatie privind emisiile diesel ale automobilelor lansata in 2017, axata pe unele

Criptomoneda XRP a scazut miercuri cu 24%. Ce acuzatii a primit compania Ripple

24 Decembrie 2020 - Criptomoneda XRP a scazut miercuri cu 24%. Ce acuzatii a primit compania Ripple

Criptomoneda XRP a scazut miercuri cu 24% din cauza acuzatiei aduse companiei Ripple de Comisia americana pentru bursa si valori mobiliare (SEC), de efectuare a unor tranzactii cu instrumente

Facebook acuza Apple ca foloseste practici anticoncurentiale "pentru a obtine profit"

17 Decembrie 2020 - Facebook acuza Apple ca foloseste practici anticoncurentiale "pentru a obtine profit"

Facebook a acuzat Apple de practici anticoncurentiale, miercuri, in cadrul conflictului din ultima luna dintre cei doi giganti ai sectorului tehnologiei referitor la schimbarile planificate de Apple

BNR acuza PSD de utilizarea abuziva a imaginii sale in spoturile electorale

22 Noiembrie 2020 - BNR acuza PSD de utilizarea abuziva a imaginii sale in spoturile electorale

Banca Nationala a Romaniei transmite duminica, 22 noiembrie 2020, ca dezaproba ferm utilizarea de imagini si declaratii scoase din context, ale unor specialisti BNR in spoturi de campanie electorala

Ambasada Romaniei in Republica Moldova reactioneaza la acuzatiile Ambasadei Federatiei Ruse: "Transformarea memoriei militarilor cazuti la datorie in tema electorala este o expresie de cinism"

26 Octombrie 2020 - Ambasada Romaniei in Republica Moldova reactioneaza la acuzatiile Ambasadei Federatiei Ruse: "Transformarea memoriei militarilor cazuti la datorie in tema electorala este o expresie de cinism"

Ambasada Romaniei in Republica Moldova a reactionat luni la acuzatiile Ambasadei Federatiei Ruse referitoare la eroii romani, afirmand ca transformarea memoriei militarilor cazuti la datorie in

Orban, replica pentru Ciolacu care a acuzat PNL ca a copiat de la PSD masuri din planul relansare a economiei: "Bat campii. Vorbesc ca sa se afle in treaba"

01 Iulie 2020 - Orban, replica pentru Ciolacu care a acuzat PNL ca a copiat de la PSD masuri din planul relansare a economiei: "Bat campii. Vorbesc ca sa se afle in treaba"

Ludovic Orban a afirmat, miercuri la TVR, ca Marcel Ciolacu si social-democratii "bat campii" si "vorbesc ca sa se afle in treaba", atunci cand acuza ca programul pentru relansarea economiei al PNL

Avocatii lui Dominique Strauss-Kahn confirma ca procurorul a cerut abandonarea acuzatiilor impotriva clientului lor

23 August 2011 - Avocatii lui Dominique Strauss-Kahn confirma ca procurorul a cerut abandonarea acuzatiilor impotriva clientului lor

Procurorul care se ocupa de dosarul DSK la New York i-a cerut judecatorului sa renunte la acuzatiile de agresiuni sexuale, au anuntat avocatii lui Dominique Strauss-Kahn.Potrivit unei surse apropiate

Avocatii lui Strauss-Kahn, optimisti inaintea audierii de marti de la New York

22 August 2011 - Avocatii lui Strauss-Kahn, optimisti inaintea audierii de marti de la New York

Avocatii lui Dominique Strauss-Kahn sunt optimisti si increzatori inaintea audierii programate marti la New York, in timp ce aparatorii cameristei care l-a acuzat pe fostul director FMI de agresiune

Porsche a scapat de acuzatia ca a inselat investitorii la achizitia de actiuni VW in 2008

03 Ianuarie 2011 - Porsche a scapat de acuzatia ca a inselat investitorii la achizitia de actiuni VW in 2008

Porsche a convins un judecator american sa respinga doua procese in care compania era acuzata ca a provocat unor fonduri de hedging pierderi de peste doua miliarde de dolari prin inselarea

Oriflame, acuzata ca vrea sa submineze securitatea Iranului

29 August 2010 - Oriflame, acuzata ca vrea sa submineze securitatea Iranului

Ministrul iranian al Informatiilor, Heydar Moslehi, a acuzat sambata compania suedeza de vanzari directe Oriflame ca vrea sa submineze securitatea Iranului, dupa ce cinci dintre angajatii sai au fost

Udrea respinge acuzatiile Realitatea Media

04 Iunie 2010 - Udrea respinge acuzatiile Realitatea Media

Liderul PDL Elena Udrea respinge acuzatiile formulate de Realitatea Media privind presiunile politice cu care se confrunta, sustinand, intr-un comunicat remis agentiei MEDIAFAX, ca a aflat din

FMI respinge acuzatiile ca a intensificat criza pentru propriile interese

06 Aprilie 2010 - FMI respinge acuzatiile ca a intensificat criza pentru propriile interese

Fondul Monetar International (FMI) a respins acuzatiile viceguvernatorului Bancii Centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, ca ar fi accelerat impactul crizei financiare in Europa Centrala si de Est pentru a

British Airways si American Airlines, acuzate de CE

02 Octombrie 2009 - British Airways si American Airlines, acuzate de CE

Autoritatile de reglementare din Uniunea Europeana au acuzat vineri companiile aeriene British Airways, American Airlines si Iberia de incalcare a regulilor antitrust, prin punerea la comun a rutelor

Economia, afectata de demiterea ministrului Nica

29 Septembrie 2009 - Economia, afectata de demiterea ministrului Nica

Reprezentantii PSD si cei ai PD-L s-au improscat cu invective si si-au adus acuzatii grave - in urma demiterii vicepremierului si totodata ministru al Administratiei si Internelor, Dan Nica, scrie

UBS, somat sa divulge numele unor clienti americani

01 Iulie 2009 - UBS, somat sa divulge numele unor clienti americani

Guvernul Statelor Unite a acuzat banca elvetiana UBS de incalcare "sistematica" a legilor americane, cerandu-i sa dezvalui numele persoanelor suspecte de frauda, informeaza BBC News, citat de NewsIn

Top 3 știri din presa centrală

Prețul pâinii a explodat în România. Cât a ajuns să coste o franzelă
Preturile alimentelor continua sa creasca in Romania. Pretul painii in Romania a fost cu 25,2% mai mare in luna august 2022 decat in luna...

Îngroziți de facturi, românii vor panouri fotovoltaice la bloc: "Să fie montate deasupra geamurilor și pe plafonul balconului"
Facturile mari la energia alectrica reprezinta unul dintre subiectele fierbinti ale acestei perioade, dupa ce sute de romani s-au trezit ca au de...

Cum a ajuns un kilogram de zahăr să coste 6 lei. Ce produse s-au mai scumpit enorm. ”Specula apare când crește cererea”
Reprezentantii Asociatiei Pro Consumatori au transmis ca pretul zaharului s-a dublat in ultima luna. Motivul, sustin acestia, este cererea...
Top:   7 zile 30 zile
  1. Un expert britanic îl avertizează pe Putin: Rusia este pe moarte, iar secretul îl știe Germania
  2. Google plătește publicații mici pentru a-i testa noua platformă AI. Primesc bani și favoruri dacă publică articole generate de inteligența artificială
  3. Cei 11 Granolas – TradeVille
  4. Facebook închide secțiunea de știri în SUA și Australia. Cum s-a ajuns la această decizie
  5. Impozitarea progresivă, studiată de Ministerul Finanțelor încă de anul trecut. „Decizia introducerii va fi una pur politică”
  6. Băuturile alcoolice și influența lor asupra comportamentului social
  7. Sistemul Garanție-Returnare, ”record după record”. Câte ambalaje au fost colectate în februarie
  8. Noi reguli privind recepția construcțiilor din infrastructura rutieră. Cum ar putea să fie deschisă circulația mai rapid pe anumite drumuri
  9. Mark Zuckerberg după întâlnirea cu premierul Japoniei: ”Discuţii bune şi productive asupra AI și viitorului tehnologiei"
  10. Înmatricularea auto online devine realitate. Românii își vor putea și radia mașinile printr-o nouă aplicație, fără coadă la ghișeu