Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Seful AdePlast dezminte zvonurile: Nu plecam din Romania, chiar ne extindem

Seful AdePlast dezminte zvonurile: Nu plecam din Romania, chiar ne extindem

AdePlast, companie producatoare de materiale de constructii din Oradea, cu afaceri de 185 de milioane de euro anul trecut, ramane in tara, a declarat directorul general, Marcel Barbut, dezmintind informatiile care au aparut in presa. Mai mult, CEO-ul AdePlast sustine ca va continua investitiile pe plan local si ca are in plan extinderea in Austria si Ucraina.

"Nu plecam nicaieri, a fost o informatie eronata, preluata de presa. Noi vrem sa ne extindem si primul lucru pe care il vom face vom cumpara in Viena un producator mic. Ne vom permite sa ducem marfa acolo, pentru ca, de la Oradea pana in Viena, sunt aproximativ 500 de kilometri.

Urmatorul pas in capitala Austriei va fi deschiderea unor fabrici si a unor platforme industriale", a declarat directorul general AdePlast, pentru Business24. Acesta adauga ca investitia optima in cele doua fabrici noi, care vor fi deschise peste hotare, va ajunge la 16 milioane de euro, dar "in cel de-al doilea an de la inaugurare".

Marcel Barbut s-a intalnit, marti, cu reprezentati ai companiei germane Meffet AG, pentru stabilirea unei colaborari pe termen lung. Informatiile eronate aparute in presa titrau ca scopul intalnirii ar fi fost negocierea conditiilor pentru inchiderea operatiunilor de pe piata locala si mutarea lor in Austria. In stirile aparute, principalul motiv pe care directorul AdePlast l-ar fi invocat pentru lichidarea operatiunilor era situatia proasta a drumurilor din tara.

Omul de afaceri admite ca infrastructura in Romania face, intr-adevar, probleme companiilor care transporta materiale de constructii, dar spune ca a gasit solutii: "Am decis sa restrangem operatiunile si nu mai trecem peste Carpati. Cu drumurile care sunt, la ora actuala, iti distrugi marfa", spune Marcel Barbut.

O fabrica noua la Ploiesti, care va crea 100 de locuri de munca

In ceea ce priveste planurile pe plan local, omul de afaceri mentioneaza ca va continua investitiile. "Speram ca pana pe 15 iulie sa finalizam cea de-a patra platforma industriala, la Ploiesti, unde vor fi produse vopsele, in urma unei investitii cuprinse intre cinci si opt milioane de euro", a precizat Marcel Barbut.

AdePlast are, in acest moment, trei platforme industriale si in total noua fabrici in Romania. AdePlast a vandut anul trecut vopsele si tencuieli decorative in valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro, reprezentand circa 5% din totalul vanzarilor companiei.

In acest an, AdePlast isi propune cresteri importante pe toate cele trei divizii: termosistem, vopsele si tencuieli decorative, mortare si adezivi.

"Acum, odata cu deschiderea fabricii de mortare de la Roman avem trei platforme de productie funcionale. La Oradea producem in trei fabrici separate mortare, vopsea si polistiren (EPS), la Ploiesti avem mortare, polistiren si de la mijlocul anului vopsea, cu o linie de lacuri si emailuri pe baza de apa, iar la Roman avem mortare si in scurt timp o fabrica de polistiren.

Acum suntem singura companie din Romania care poate oferi un pachet complet de produse cand vine vorba despre finisarea unei constructii. Evident, dupa aplicarea unui plan investitional de aproximativ 22 de milioane de euro, bani proprii si din creditare", a mai adaugat Marcel Barbut.

Intentiile AdePlast nu se opresc aici iar pozitionarea celor trei platforme au crescut capacitatea companiei de a conta la export.

"Daca anul trecut am reusit sa exportam de peste patru milioane de lei, in acest an vom continua eforturile in aceasta directie, atat spre Estul Europei, cat si, sau mai ales, spre Vest. Acordul nostru cu Dufa prevede ca in schimbul acelor produse pe care, pentru inceput, le vom importa din Germania, sa oferim produse AdePlast care vor merge pe pietele din Ungaria si Germania. Foarte importanta pentru noi devine si piata din Ucraina".

Vopsele nemtesti, made in Romania

In luna martie a acestui an, compania controlata de Marcel Barbut a preluat operatiunile brandului german Dufa din Romania si Bulgaria, parte a grupului german Meffet AG.

"Atata vreme cat avem capacitatea, stim si putem sa producem la standardele impuse de Meffert AG am decis sa aducem langa marca de vopsele AdePlast si un alt brand cu notorietate si cota importanta de piata" declara Marcel Barbut, CEO AdePlast.

In prima faza produsele premium marca Dufa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert AG. In contrapartida AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru pietele din Germania, Ungaria si Ucraina.

Prin planurile de extindere omul de afaceri confirma strategia anuntata la sfarsitul lunii martie, cand spunea ca tinta principala este sa ajunga pe primul loc pe piata materialelor de constructii din Romania.

Liderii pietei locale, in acest moment

Principalii concurenti cu care AdePlast isi va confrunta podiumul sunt Arcon, Austrotherm si Issospor, in ceea ce priveste polistirenul.

Pe piata vopselurilor, AdePlast se va bate cu liderul actual, grupul Policolor-Orgachim, care a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de 29,3 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finante.

Intentia omului de afaceri Marcel Barbut de a ataca prima pozitie in topul celor mai mari companii producatoare de materiale de constructii, dar si de vopseluri, este pe deplin justificata, in conditiile in care piata de lacuri si vopsele a fost evaluata, anul trecut, la aproximativ 165 de milioane de euro. Piata constructiilor reprezinta un sector cu o valoare de circa 10 miliarde de euro anual.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 3017 ori