Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

PSD, după ce Consiliul Fiscal a criticat rectificarea bugetară: „E rău şi va fi şi mai rău cu acest Guvern”

PSD, după ce Consiliul Fiscal a criticat rectificarea bugetară: „E rău şi va fi şi mai rău cu acest Guvern”

PSD a cerut vineri, 27 august, premierului Florin Cîţu să ofere explicaţii românilor despre rectificarea bugetară, în special după criticile Consiliului Fiscal.

„Guvernul Cîţu angajează cheltuieli bugetare iresponsabile (+21,4 miliarde de lei), peste sumele prevăzute în buget, în condiţiile anticipării unor venituri supraestimate şi insuficiente (+17,6 miliarde de lei)”, mai arată social-democraţii, într-un comunicat de presă.

„Experţii subliniază, în cea mai recentă opinie, consecinţele economice nocive ale guvernării actuale. Ei confirmă astfel avertismentele repetate ale Partidului Social Democrat - România este într-un profund dezechilibru economic, ca urmare a politicilor hazardate ale Guvernelor Orban şi Cîţu. Veniturile în scădere acută, creşterea masivă a cheltuielilor, adâncirea gravă a tuturor deficitelor şi sarabanda de împrumuturi la costuri enorme, de miliarde de euro anual, riscă să compromită pe termen lung orice şansă de redresare şi echilibrare, dacă actualele tendinţe continuă.

Este grav că venituri temporare, precum recuperarea taxelor şi impozitelor amânate din cauza pandemiei, ajung să finanţeze cheltuieli bugetare permanente! România va continua să fie îngropată în împrumuturi, nu pentru investiţii, ci pentru plăţi curente”, a transmis PSD, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, şi mai grav este că miliarde de lei sunt direcţionate abuziv, discreţionar, pentru a ”cumpăra” favoruri politice în interes personal sau de grup. Revoltător şi fără precedent, 3 miliarde de lei au fost luaţi din bugetul de pensii, oricum aflat în grav deficit, pentru ca premierul Cîţu să-i poată direcţiona către primarii de ale căror voturi are nevoie ca să ajungă preşedinte al PNL.

„E rău şi va fi şi mai rău cu acest Guvern! O spune evaluarea neutră a Consiliului Fiscal care arată textual că actualul proiect de rectificare bugetară «slăbeşte consolidarea bugetară aşa cum era anunţată pentru anul 2021, manifestă un derapaj major pe partea de cheltuieli bugetare, arată incapacitatea guvernului de a ţine sub control creşterile de preţuri peste aşteptări la bunuri şi servicii achiziţionate de stat şi comportă riscuri considerabile, ce se pot materializa prin evoluţii economice defavorabile viitoare, la nivel intern şi internaţional».

Singura ieşire din acest cerc vicios al nenorocirii prognozate este ...citeste mai departe despre "PSD, după ce Consiliul Fiscal a criticat rectificarea bugetară: „E rău şi va fi şi mai rău cu acest Guvern”" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 73 ori
Citeste mai multe desprebuget rectificare bugetara bani PSD guvern