Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Frauda Goldman Sachs, prabusirea Wall Street?

Frauda Goldman Sachs, prabusirea Wall Street?

Pentru prima data in istoria sa, cea mai profitabila banca americana, Goldman Sachs, trebuie sa faca fata acuzatiilor de frauda aduse de autoritati, aceasta fiind, probabil, cea mai importanta confruntare intre Guvernul SUA si Wall Street.

Comisia de reglementare in domeniul pietei de capital din Statele Unite, SEC, a acuzat institutia financiara ca a ascuns investitorilor sai faptul ca pachetul sintetic de titluri garantate cu derivate pe credite ipotecare subprime erau, de fapt, alese din fondul de hedging al cunoscutului manager John Paulson, care pariase pe deprecierea lor.

Astfel, investitorii au suferit pierderi de peste un miliard de euro.

Insa Goldman se apara spunand ca nu a format un portofoliu despre care stia ca va pierde bani, avand in vedere ca, la randul sau, a investit in aceste instrumente financiare.

Gravele acuzatii vin dupa 15 luni extrem de profitabile pentru banca
, perioada in care opinia publica a criticat aspru bonusurile imense oferite managerilor, desi banca a beneficiat de ajutor financiar din partea statului.

Procesul cu Goldman Sachs ar putea dura luni sau chiar ani de zile. Potrivit analistilor de la Reuters, cazul ar putea avea cateva rezolvari.

Una dintre acestea ar putea fi o intelegere rapida, in cateva luni, care ar putea costa Goldman sute de milioane de dolari, insa ar mai salva ceva din imaginea mototolita a bancii.

Totusi, chiar daca banca si-ar dori asa ceva, este posibil ca autoritatile sa nu accepte, avand in vedere ca exista o mare miza politica in acest caz.

Un alt scenariu ar putea fi cel in care Goldman se va lupta si va castiga, dar un asemenea proces ar dura cativa ani si ar aduce mari prejudicii brandului sau.


In plus, Goldman nu are de-a face doar cu autoritatile americane, ci si cu cele britanice si germane, care au cerut, la randul lor, sa investigheze firma.

Pe langa faptul ca ar trebui sa suporte cheltuielile legate de proces, deloc de ignorat in asemenea cazuri, Goldman ar putea sa impuna restrictii bancherilor si traderilor sai, ceea ce ar reduce si profiturile.

De asemenea, daca s-ar lupta, Goldman ar fi expusa si altor procese intentate de investitorii care cred ca au fost nedreptatiti de banca.

Astfel, s-ar putea ajunge la urmatoarea varianta, cea in care Goldman se lupta si pierde, autoritatile descoperind si mai multe probleme in tranzactiile sale. In urma unui asemenea rezultat, Goldman si-ar pierde clientii si, odata cu ei, statutul sau.

Cine ar putea urma?

Desi Goldman Sachs este, deocamdata, singura acuzata, nu este nici pe departe institutia financiara cu cele mai mari tranzactii cu aceste instrumente financiare.


Potrivit Forbes, acest titlu ii apartine Citigroup, care a vandut astfel de titluri in valoare de 32,6 miliarde de dolari, urmata de Merrill Lynch, care acum face parte din Bank of America, tranzactiile sale ridicandu-se la 29,6 miliarde de dolari. Pe locul al treilea se afla UBS, cu 18,9 miliarde de dolari.

Analistii bancari nu cred ca Goldman va fi singura invinuita.


"Probleme de acest gen apartin de o singura institutie", a declarat Dan Davies, analist la Credit Suisse. Astfel, acest caz ar putea fi doar primul dintr-o serie de acuzatii aduse marilor banci americane, mai ales ca autoritatile au fost criticate pentru faptul ca nu au reusit sa descopere la timp fraudele realizate de Bernard Madoff si vor sa-si ia revansa.

De asemenea, cazul Goldman Sachs are implicatii mai mari pentru lumea financiara. Cei care sustin o reglementare mai restrictiva a afacerilor de pe Wall Street deja citeaza frauda Goldman pentru a-si intari punctul de vedere.

"Intrebarea este daca acest lucru va determina Washington-ul sa faca o reforma financiara agresiva. Momentul este perfect pentru o noua legislatie si le da autoritatilor inca un motiv bun", a spus Jason Tyler, vice presedinte la Ariel Capital Management.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1595 ori
Citeste mai multe desprefrauda goldman sachs wall street