Fondul de salarii pentru bugetari va fi "aproape inghetat"

Marti, 24 Martie 2009, ora 10:07
1979 citiri
Fondul de salarii pentru bugetari va fi "aproape inghetat"

Misiunea FMI a convenit cu Guvernul "aproape inghetarea" fondului public de salarii, autoritatile romane avand posibilitatea unor indexari punctuale, cu ajustari in compensare, pentru a nu depasi limitele generale stabilite, au declarat pentru Mediafax surse participante la negocieri.

"S-a convenit, la ultimele negocieri, plafonarea la nivelul actual a intregului fond de salarii, adica toate salariile platite de la buget, inclusiv autoritati locale, institutii publice, companii de stat si regii. Fondul de salarii va fi aproape inghetat in acest an. Se vor putea face indexari doar acolo unde sunt prioritati, dar cu taierea altor cheltuieli salariale, in sume egale. Conditia FMI a fost la nivel general, lasandu-se libertatea autoritatilor de a stabili ajustarile in interior", au afirmat sursele citate, informeaza Mediafax.

O alta conditie acceptata este finalizarea in acest an a legii salarizarii unice, care sa includa cat mai multe din actualele sporuri in salariul de baza, fiind acceptate doar acele stimulente care recompenseaza munca si performanta angajatului.

"Ambele parti au cazut de acord ca actualele castiguri salariale nu pot fi reduse, dar ca salariile de baza trebuie sa includa cat mai multe venituri. Aceasta reforma a salarizarii va duce si la restructurarea administratiei publice", au mai afirmat sursele.

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#bugetari, #fmi, #fond, #guvern, #salarii , #stiri FMI