Datoria publica a crescut cu 11 mld lei in februarie, la 28,7% din PIB

Joi, 29 Aprilie 2010, ora 17:44
1248 citiri
Datoria publica a crescut cu 11 mld lei in februarie, la 28,7% din PIB

Datoria publica a Romaniei a crescut in februarie fata de ianuarie cu 11 miliarde de lei (circa 2,5 miliarde euro), in special ca urmare a acordarii transelor trei si patru de catre FMI, astfel ca ponderea in PIB a datoriei a ajuns la 28,77%, cu doua puncte procentuale peste nivelul din ianuarie, informeaza Mediafax.

FMI a virat la sfarsitul lunii februarie transele a treia si a patra din acordul stand-by de imprumut, in valoare de circa 2,45 miliarde de euro, din care jumatate au intrat in contul BNR, iar restul la Trezoreria statului.

In termeni nominali, datoria publica a ajuns in februarie la 155,027 miliarde de lei, comparativ cu 143,95 miliarde de lei in ianuarie si 148,05 miliarde de lei la finele anului trecut.

Datoria publica guvernamentala a continuat sa ocupe o pondere dominanta in total, respectiv 93,26%, in timp ce datoria locala a reprezentat doar 6,74% din suma.

Pe valute, cea mai parte a datoriei a fost realizata in lei, adica 47,07%, in timp ce 38,34% din imprumuturi au fost acordate in euro si 14,59% in alte monede (inclusiv dolari si yeni).

O contributie importanta la cresterea datoriei publice in februarie au mai avut-o si imprumuturile Finantelor realizate prin vanzarea de titluri de stat.

Imprumuturile de stat au contribuit cu aproape 40% din structura datoriei publice de la finele lunii februarie, in timp ce emisiunile de titluri de stat au avut o contributie cumulata de aproape 35% din total.

La sfarsitul lunii februarie, suma totala de platit pentru titlurile emise cu scadenta ramasa a fost de 50,515 miliarde de lei, in urcare cu 1,2 miliarde de lei fata de ianuarie.

Cresterea reprezinta diferenta dintre titluri de stat vandute de Ministerul Finantelor in februarie, de 2,84 miliarde de lei si titlurile care au ajuns la maturitate pana la acea data si au fost platite.

Suma totala pe care Ministerul Finantelor a imprumutat-o de la inceputul anului prin vanzarea de titluri de stat este de 17,3 miliarde de lei.

MFP a programat pentru luna mai cinci licitatii pentru vanzarea de titluri de stat, prin care vrea sa atraga de la bancile comerciale 4,5 miliarde de lei, apropiata de suma imprumutata si in luna aprilie. 

 

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#datoria, #imprumuturi, #lei, #publica, #stat, #titluri, #valuta , #stiri FMI