Boc va informa prefectii despre masurile Guvernului

Sambata, 29 Mai 2010, ora 16:16
1415 citiri
Boc va informa prefectii despre masurile Guvernului

Premierul Emil Boc a convocat duminica o videoconferinta in care va explica prefectilor masurile de austeritate, iar potrivit unor reprezentanti ai Executivului aceasta va fi urmata, cel mai probabil la ora 19:00, de o sedinta in care Guvernul va aproba Legile pentru care isi va asuma raspunderea, potrivit Newsin.

Dupa videoconferinta cu prefectii, programata pentru ora 14:00, conducerea largita a democrat-liberalilor se reuneste la ora 15:00, la Palatul Parlamentului, pentru a-i fi prezentate in cadru oficial masurile de austeritate ale Guvernului.

Un alt punct pe ordinea de zi a sedintei de partid este validarea deciziei Biroului Permanent National, de a amana alegerile interne pentru inceputul anului 2011.

In sedinta de duminica seara, Guvernul ar urma sa aprobe cele doua proiecte de Lege care contin masurile de austeritate convenite cu FMI - un proiect ce prevede reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar prin taierea salariilor, pensiilor si a ajutoarelor sociale si un altul care prevede recalcularea pensiilor speciale.

Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament pe cele doua proiecte. 

#boc, #guvern, #prefecti, #fmi , #stiri FMI