Lovitura primită de o bancă austriacă prezentă și în România. Legăturile cu Rusia îi pot aduce declinul

Marti, 21 Februarie 2023, ora 07:19
46 citiri
Lovitura primită de o bancă austriacă prezentă și în România. Legăturile cu Rusia îi pot aduce declinul
Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu 34% faţă de nivelul anterior invadării Ucrainei FOTO Twitter

Grupul bancar Raiffeisen Bank International au înregistrat luni, 20 februarie, o scădere a acțiunilor de 7,3%, cel mai mare declin zilnic de la izbucnirea războiului din Ucraina.

Declinul vine în urma informaţiei că banca austriacă a atras atenţia autorităţilor din SUA care se ocupă de sancţiuni, în legătură cu afacerile sale din Rusia.

Raiffeisen este implicată profund în sistemul financiar rus şi este una dintre cele două bănci străine de pe lista cu 13 ”instituţii de credit cu importanţă sistemică” a băncii centrale ruse, subliniind importanţa acesteia pentru economia Rusiei, care se confruntă cu sancţiunile occidentale.

Banca a declarat vineri pentru Reuters, într-un comunicat, că cooperează pe deplin cu OFAC şi că a înţeles că cererea nu a fost declanşată de o anumită tranzacţie sau afacere. A spus că are proceduri în vigoare pentru a asigura respectarea sancţiunilor.

Trezoreria SUA poate penaliza firmele care încalcă sancţiunile, inclusiv îngheţarea activelor americane şi excluderea băncilor de la accesarea dolarilor americani, lucru care este esenţial pentru implicarea lor în tranzacţiile şi finanţele internaţionale.

Analiştii BNP Paribas Exane au retrogradat ratingul acţiunilor Raiffeisen de la supraperformanţă la neutru faţă de riscurile potenţiale. Cu toate acestea, analiştii Erste Group şi-au reiterat opinia pozitivă faţă de acţiunile Raiffeisen, argumentând că solicitările OFAC sunt comune şi nu duc neapărat la sancţiuni.

Companiile străine s-au grăbit să-şi reducă expunerea faţă de Rusia pe fondul unui şir de sancţiuni din partea ţărilor occidentale menite să împiedice eforturile de război ale Moscovei în Ucraina.

Printre acestea se numără banca franceză Societe Generale, care anul trecut şi-a vândut operaţiunile locale omului de afaceri rus Vladimir Potanin.

Preşedintele Vladimir Putin a luat măsuri pentru a îngreuna retragerea băncilor străine din Rusia, solicitând ca orice vânzare de active să fie aprobată mai întâi de el.

”Nimeni nu vrea să fie ultima bancă occidentală care operează în Rusia, acesta nu este un aspect grozav”, a spus Daniel Tannebaum, partener în cadrul firmei de consultanţă Oliver Wyman pentru riscuri şi politici publice şi fost director pentru conformitate la Trezoreria SUA.

UniCredit, care menţine şi legături cu Rusia, nu a primit o solicitare similară din partea ...citeste mai departe despre "Lovitura primită de o bancă austriacă prezentă și în România. Legăturile cu Rusia îi pot aduce declinul" pe Ziare.com

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#Reiffeisen, #scadere actiuni Raiffeisen International, #declin, #legaturi, #Rusia, #razboi Ucraina , #Stiri Finantare