Bitcoin s-a depreciat, marti, cu pana la 20%, la cel mai redus nivel din ultimele sase saptamani, din cauza temerilor investitorilor legate de perspectiva de inasprire a reglementarilor la nivel global.
Cea mai importanta moneda virtuala din lume si-a limitat pierderile pe parcursul tranzactiilor de la New York, la un declin de 18%, la 11.444 dolari pe unitate, cel mai redus nivel de la sfarsitul lunii decembrie, potrivit unui pret compozit calculat de Bloomberg.
Si alte monede virtuale au urmat tendinta negativa a bitcoin. Astfel, valoarea ripple a scazut cu 33%, iar cea a etherum cu 24%, cele doua monede recuperand ulterior o parte din pierderi.
Scaderile au avut loc in urma informatiilor ca ministrul de Finante sud-coreean, Kim Dong-yeon, a declarat ca interzicerea tranzactiilor cu monede digitale este o "optiune reala".
Declaratia a amplificat ingrijorarile deja existente in legatura cu posibila inchidere a pietei de profil din Coreea de Sud, considerata a treia ca marime din lume.
Declinul a fost provocat si de o informatie publicata de Bloomberg, potrivit careia China intensifica masurile de restrictionare a tranzactiilor cu monede virtuale.
In plus, platforma de tranzactionare a monedelor virtuale Kraken a fost inchisa o perioada peste asteptari pentru modernizare.
Citeste mai departe despre "Ce a determinat caderea Bitcoin cu 20% intr-o zi" pe Ziare.com.