Euroins va da în judecată România și cere despăgubiri de jumătate de miliard de euro

Vineri, 27 Octombrie 2023, ora 10:15
0 citiri
Euroins va da în judecată România și cere despăgubiri de jumătate de miliard de euro
ASF a retras în martie autorizaţia de funcţionare a Euroins România Asigurare-Reasigurare SA FOTO arhivă

Eurohold Bulgaria S.A. și Euroins Insurance Group EAD (EIG) au informat oficial Guvernul României cu privire la intenția de a demara un proces de arbitraj internațional pentru a proteja investiția holdingului în România, în cazul în care litigiul actual privind cazul cu Euroins România nu va fi rezolvat rapid și dacă grupul nu va fi compensat corespunzător pentru pierderile suferite.

Eurohold Bulgaria, citat de Actualno, spune că cererea de despăgubire va fi de minim 500 de milioane de euro, transmite Rador.

Eurohold a transmis deja statului român un „Notice of Dispute”, care este primul pas oficial pentru demararea unei proceduri de arbitraj internațional în baza unui acord de protecție a investițiilor, semnat între guvernele Bulgariei și României. „Dacă nu ajungem la un acord acceptabil într-un termen rezonabil, ne vom proteja investiția prin arbitraj internațional”, a explicat Todor Danailov, director executiv al EIG.

Eurohold și EIG iau aceste măsuri după decizia autorității române de reglementare pe piața de asigurări ASF din 17 martie de a retrage licența Euroins România. În opinia companiei bulgare, acțiunile ASF s-au remarcat prin numeroase încălcări clare ale unui număr de norme ale dreptului UE, mai precis ale cadrului Solvabilitate II, introdus de toate statele membre pentru a asigura un cadru legislativ stabil și practici de supraveghere consecvente în sectorul asigurărilor pe teritoriul întregii Uniuni.

Aprecierea deja împărtășită a Eurohold este că decizia ASF este arbitrară, discriminatorie și constituie expropriere ilegală (ridicarea bunurilor private de către stat – n.red.), ceea ce reprezintă o încălcare brutală a dreptului internațional, se arată în anunț. În urma acestei acțiuni a autorității de reglementare din România, s-a ajuns la procedura de faliment a Euroins România, care a reprezentat o lovitură pentru afacerile grupului de asigurări în România, precizează Eurohold.

Înainte de a trece la arbitraj, părțile din litigiul investițional au posibilitatea de a ajunge la o înțelegere prin negocieri. Dacă nu se ajunge la un astfel de acord, Eurohold și EIG sunt gata să înceapă un arbitraj internațional de investiții împotriva Guvernului României.

Consiliul ASF a hotărât, prin Decizia nr. 262/17 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizaţia de funcţionare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvenţă a societăţii, în condiţiile existenţei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei şi a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

ASF aminteşte că în perioada 2020 - 2023 a desfăşurat mai multe acţiuni ample de control, finalizate cu sancţiuni confirmate, la rândul lor, de instanţele competente.

...citeste mai departe despre "Euroins va da în judecată România și cere despăgubiri de jumătate de miliard de euro" pe Ziare.com

Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, Vrancea, a obținut titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge, care...
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
#euroins, #Romania, #despagubiri, #asf , #Stiri Companii