Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

"Prima casa" s-ar putea desfasura timp de patru ani

"Prima casa" s-ar putea desfasura timp de patru ani

Ministrul IMM-urilor, comertului si mediului de afaceri, Constantin Nita, a declarat marti ca programul "Prima casa" s-ar putea desfasura, intr-o prima faza, pe o perioada de patru ani si vizeaza construirea si cumpararea a circa 50.000 de locuinte, informeaza NewsIn.

"In momentul de fata, suntem in discutii cu Banca Nationala a Romaniei si cu Asociatia Romana a Bancilor pentru a gasi un mecanism care sa poata asigura functionarea acestui proiect, cu durata de patru ani, urmand ca in functie de rezultate sa fie prelungit", a spus Constantin Nita.

Acesta a mai adaugat ca intr-o perioada de 3-4 ani, cu ajutorul acestui program, ar putea fi construite si cumparate 50.000 de locuinte.


"Acest proiect poate sa aiba succes in conditiile in care sistemul bancar va accepta dobanzi mai mici. De asemenea, acesta are si un rol multiplicator in economie, iar acest rol ne intereseaza foarte mult deoarece creeaza locuri de munca in constructii", a mentionat Nita.

Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, anunta recent ca executivul a aprobat prin memorandum programul "Prima Casa", prin care va garanta 80% din valoarea unui imprumut pentru cumpararea unei locuinte de catre persoanele fizice. Programul se adreseaza in special familiilor tinere, care nu au avut niciodata o casa in proprietate si nici nu au luat pana acum un credit ipotecar.

Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un imprumut de 100 milioane euro, care va fi garantat de stat in proportie de 80%, prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, caruia ii va fi extins obiectul de activitate, putand garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor.

Potrivit declaratiilor premierului Emil Boc, bancile vor fi incluse in programul prin care statul garanteaza creditele pentru achizitionarea primei locuinte doar daca solicita un avans de maximum 5% si daca au dobanzi scazute, precizand ca bancile vor fi selectate in urma unei licitatii organizate de Ministerul Finantelor.


Seful Executivului a precizat ca statul garanteaza un imprumut de cel mult 60.000 de euro pentru ca pretul mediu de achizitionare a unui apartament este, la nivel national, de circa 60.000 de euro.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1225 ori
Citeste mai multe desprecasa nita patru prima proiect