Botis se simte onorat ca a fost coleg cu Boc

Vineri, 22 Aprilie 2011, ora 12:18
1291 citiri
Botis se simte onorat ca a fost coleg cu Boc

Fostul ministru al Muncii, Ioan Botis, a declarat vineri ca este extrem de onorat ca a facut parte din acest Cabinet, ca a fost o perioada extrem de buna pentru el din punct de vedere profesional, transmite Mediafax.

Va spun sincer ca daca n-as avea credinta ferma ca acest popor are un viitor nu as fi facut niciun pas in directia reformelor pe care le-am promovat. Sunt convins ca avem creativitatea si determinarea necesara sa ne asezam in randul societatilor civilizate.

Aceasta credinta m-a determinat sa impun aceste legi reformatoare si mai ales credinta ca avem capacitatea de a schimba ceva in societatea romaneasca", a spus Ioan Botis, dupa predarea lui Emil Boc a mandatului la conducerea ministerului.

Potrivit acestuia, cei care au de pierdut se opun intotdeauna cand este vorba de reforma, iar cei care au de castigat nu stiu acest lucru si se opun de asemenea.

"As dori ca munca pe care am inceput-o sa fie continuata si oamenii simpli, peste un timp, sa confirme ca deciziile noastre au fost corecte si in beneficiul lor. Acesta este sensul reformelor. Reforma este facuta pentru cei care au putin si trebuie sa primeasca mai mult", a declarat fostul ministru al Muncii.

Conducerea Ministerului Muncii a fost preluata, vineri, de seful Guvernului, numit interimar.

#botis, #ministrul muncii, #demisie botis, #guvern boc , #stiri Emil Boc