Romanii au luat putin peste jumatate din masinile alocate Programului "Rabla"

Sambata, 30 Mai 2009, ora 12:46
1717 citiri
Romanii au luat putin peste jumatate din masinile alocate Programului "Rabla"

In cadrul primei etape a programului Rabla au fost cumparate 11.899 de masini noi, reprezentand circa 60% din totalul autoturismelor alocate, potrivit datelor de un reprezentant al Ministerului Mediului.

Astfel, statul a platit de la Fondul de Mediu 45,2 milioane lei, reprezentand prima de casare pentru masinile achizitionate in prima etapa, din totalul de 76 milioane lei.

Cu doua saptamani inainte de finalul primei etape - care s-a incheiat pe 29 mai - fusesera semnate doar 10.948 note de acceptare, cele mai multe, 5.193, fiind pentru marca Dacia. Pe locul al doilea s-a clasat Renault-Nissan, cu 1.040 de unitati, iar pe pozitia a treilea - Skoda, cu 857 vandute in cadrul programului.

Romanii s-au mai aratat interesati de marcile Ford (609 unitati), Opel (608) si Hyundai (606). Cele mai putine masini vandute pana pe 15 mai au fost Lada (1 autoturism), Honda (2) si Mazda (6). Audi nu a vandut nicio unitate in cadrul programului Rabla.

Programul Rabla se va derula in alte doua etape in acest an - de la 1 iunie la 31 august si de la 1 septembrie pana pe 11 decembrie.

Potrivit NewsIn, fiecare dintre cele trei etape a avut alocate cate 76 milioane lei, respectiv pentru cate 20.000 de masini.

Bugetul total pentru 2009 este de 228 milioane lei. Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara pe 8 mai ca prima de casare va ramane 3.800 lei in acest an, chiar daca nu vor fi vandute in totalitate cele 60.000 de autoturisme programate, iar in prezent ministerele Mediului si al Finantelor cauta noi variante pentru acest program.

Nemirschi a adaugat ca exista posibilitatea ca firmele sa fie incluse in acest program si sa poata renunta la masinile mai vechi de zece ani, insa trebuie gasita o varianta care sa nu fie considerata ajutor de stat.

Marti, liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat ca va propune Ministerului Finantelor dublarea primei de casare fata de nivelul actual, de 3.800 lei, pentru a relansa industria auto din Romania, chiar daca aceasta masura va injumatati numarul celor ce beneficiaza de programul Rabla, argumentand ca suma alocata in acest moment este neatractiva.

Din 2011 la nivelul UE ar putea fi introdusa o directiva prin care masinile non-euro vor trebui scoase din circulatie. In Romania existau in 2008 aproape 3 milioane de masini non-euro care polueaza foarte mult, potrivit datelor Registrului Auto Roman.

Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google a anunțat recent implementarea unei noi funcții de inteligență artificială în aplicația Google Maps, destinată să transforme modul în care utilizatorii descoperă noi locuri....
Vești bune pentru șoferii cărora le place să circule pe drumuri de munte: Transapuseana capătă contur. A fost inaugurat un lot de 43 km FOTO
Vești bune pentru șoferii cărora le place să circule pe drumuri de munte: Transapuseana capătă contur. A fost inaugurat un lot de 43 km FOTO
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, 26 aprilie. Este vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului...
#buget, #casre, #masini, #prima, #rabla , #stiri Dacia