Rute alternative pentru transportul cerealelor ucrainene. Discuții la nivel înalt între SUA, UE, Republica Moldova şi România, la Galaţi

Joi, 10 August 2023, ora 20:12
616 citiri
Rute alternative pentru transportul cerealelor ucrainene. Discuții la nivel înalt între SUA, UE, Republica Moldova şi România, la Galaţi
Cereale FOTO Twitter/Nexta

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României discută, vineri, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, anunţă ambasada SUA la Bucureşti transmiţând susţinerea pentru "asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene".

La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE - Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, Jim O'Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska - director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europeane şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

"În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi mâine (vineri - n.r.), România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră", a transmis Ambasada SUA în anunţ.

Astfel, în cadrul întâlnirii va fi transmisă inclusiv recunoştinţa faţă de România, "pentru eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene".

"În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală", arată ambasada.

Subiectul discuţiilor va fi îmbunătăţirea rutelor alternative de transport pentru cerealele din Ucraina.

"Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală", adaugă sursa citată, care denunţă Kremlinul pentru că "a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală".

"Statele Unite rămân pe poziţie fermă alături de Ucraina, promiţând sprijin şi asistenţă continuă, pentru a ajuta Ucraina să depăşească provocările şi să promoveze prosperitatea în regiune", precizează Ambasada SUA.

...citeste mai departe despre "Rute alternative pentru transportul cerealelor ucrainene. Discuții la nivel înalt între SUA, UE, Republica Moldova şi România, la Galaţi" pe Ziare.com

Google renunță la Dock-ul cu încărcător pentru tableta Pixel
Google renunță la Dock-ul cu încărcător pentru tableta Pixel
În iunie anul trecut, Google a lansat tableta Pixel, care a inclus în pachet un Dock cu Încărcător și Difuzor, destinat să transforme dispozitivul într-un difuzor inteligent atunci când...
Samsung anunță inovații AI pentru interfața One UI 6.1.1
Samsung anunță inovații AI pentru interfața One UI 6.1.1
Recent, au apărut zvonuri că Samsung, în colaborare cu Google, dezvoltă noi funcții de inteligență artificială (AI) pentru linia de smartphone-uri. Potrivit ultimelor rapoarte, următoarea...
#cereale, #Ucraina, #Galati , #Stiri Companii