BM: exista zone din sistemul public unde salariile sunt exceptionale

Joi, 14 Ianuarie 2010, ora 22:38
1526 citiri
BM: exista zone din sistemul public unde salariile sunt exceptionale

Romania nu are un sistem de functionari publici supradimensionat, ci exista o problema de eficienta si de plata inegala a acestora, in conditiile in care in unele zone salariile sunt exceptionale, considera Arntraud Hartmann, directorul interimar al Biroului Bancii Mondiale de la Bucuresti.

"Romania nu avea multi angajati publici atunci cand am inceput sa lucram pe plan local, la inceputul anilor '90, ci un sistem relativ mic de salariati si salarii foarte reduse. Cresterile operate ulterior au fost justificate, atat ca numar, cat si in ceea ce priveste salariile.

Nu se pot atrage persoane pregatite bine la asemenea remuneratii si nici sa se indeplineasca atatea functii cu putini oameni. In prezent, dimensiunea sistemului pare adecvata.

Nu se poate vorbi despre o situatie clasica in care sistemul este supradimensionat, ci este o problema de eficienta si de plata a functionarilor publici", a declarat pentru MEDIAFAX Hartmann, care condus si in perioada 1992-1996 misiunea rezidenta a Bancii Mondiale.

Ea a explicat ca, in prezent, exista unele zone din sistemul public unde salariile sunt exceptionale. "Eu sunt profesor in Germania si m-am gandit ca poate ar trebui sa incep sa lucrez in Romania", a continuat Hartmann, care a inceput sa rada apoi.

In ceea ce priveste legea salarizarii unice, Hartmann a subliniat importanta unui sistem transparent de plata. "Daca nu exista un sistem de salarizare transparent, atunci acesta devine subiect al negocierilor intre diverse grupuri, reprezentate de interese diferite.

Astfel, sistemul propus, bazat pe comparatie intre salariati, este ceva de dorit, dar aceasta lege este doar inceputul reformei", a explicat oficialul Bancii Mondiale. Totodata, ea considera ca, pe termen mediu, constructia unui sistem guvernamental eficient este esentiala, in conditiile in care cercetarile au demonstrat ca o crestere economica sustenabila necesita o astfel de administratie.

"Asta inseamna ca in Romania trebuie sa existe structuri eficient administrate in acele zone unde guvernul este implicat. Asta nu inseamna neaparat mai multi functionari publici, dar inseamna sisteme clare, care pot fi trase la raspundere si persoane pregatite", a spus Hartmann.

Ea a dat exemplul Germaniei, unde absolventii aspira sa fie functionari publici si, in principal, studentii cu note mari ajung sa lucreze in administratie, care este independenta fata de schimbarile politice. "Acestea este unul dintre modelele posibile, dar mai exista si altele care pot fi luate in considerare, din alte state.

In Romania va dura ceva timp pana cand se va construi un sistem politic matur si stabil. Este si mai important ca oamenii pregatiti din punct de vedere tehnic sa fie inclusi in sistem, astfel incat sa continue sa functioneze si in timpul schimbarii sistemului politic", a continuat Hartmann.

Hartmann a incheiat subliniind corelatia existenta intre dezvoltarea economica si comportamentul sistemului politic, aratand ca dezvoltarea economica va fi ajutata de stabilitatea politica din administratie si mediul politic. Romania are aproximativ 1,4 milioane de angajati in administratia publica. 

Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o actualizare pentru Windows 11, identificată prin codul KB5036980, care introduce noi funcții, dar și un element mai puțin plăcut: reclame în meniul Start. Această...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#banca mondiala, #salarii, #sistem public, #bugetari , #Salarii