Chitoiu: Prioritatea ministerului este depolitizarea companiilor de stat

Vineri, 01 Iunie 2012, ora 16:55
1147 citiri
Chitoiu: Prioritatea ministerului este depolitizarea companiilor de stat

Obiectivul prioritar al ministerului Economiei este de a scoate, pana la sfarsitul anului, "decizia politica" din conducerile companiilor si societatilor de stat si de a introduce un management privat profesionist, a declarat ministrul Daniel Chitoiu.

Ministrul a stabilit si un calendar astfel incat in perioada urmatoare se vor inainta oferte catre primele 100 de firme de consultanta si de selectare a managementului privat.

"Obiectivul prioritar al Ministerului Economiei este de a scoate decizia politica din managementul companiilor si al societatilor cu capital de stat. Imi doresc ca, pana la sfarsitul anului, la cea mai mare parte din companii din subordinea ministerului sa introducem management privat profesionist. Am stabilit un calendar si in perioada urmatoare vom face oferte catre primele 100 de firme de consultanta si de selectare a managementului privat, atat a board-ului, cat si a managerului.

Suntem intr-un calendar asumat cu FMI pentru sapte companii in cazul carora procedurile au fost declansate anul trecut, dar fostul guvern nu a avut interesul sa le finalizeze. Speram ca pana la sfarsitul lunii iunie sau octombrie sa finalizam pentru acestea managementul privat. Este o forma de a opri scurgerile de bani din companii, de a reda credibilitatea in investitori", a spus Chitoiu.

El a precizat ca investitiile straine au scazut in Romania, in acest an, de peste zece ori fata de perioada similara a anului trecut.

"Investitorii straini nu mai au incredere in Romania, nu mai vor sa vina sa investeasca in Romania. Gasesc tot felul de bariere administrative. Pentru a avea un nivel de crestere economica de 3,5-4 la suta ii mai trebuie inca de doua ori finantare cat are in momentul de fata. Aceasta finantare nu se poate obtine decat din investitii straine. Interesul nostru este de a atrage investitiile straine si a le pune in parteneriat cu mediul de afaceri", a conchis ministrul Economiei.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#depolitizarea companiilor de stat, #Chitoiu companii de stat, #Chtoiu management privat , #Companii Romania