CFR Marfa va fi vanduta pana in toamna lui 2012

Joi, 08 Decembrie 2011, ora 13:41
2124 citiri
CFR Marfa va fi vanduta pana in toamna lui 2012

Guvernul si FMI au convenit ca CFR Marfa sa fie scoasa de pe lista companiilor cu management privat si vanduta unui investitor strategic, intr-un proces care sa fie incheiat pana la sfarsitul lunii octombrie 2012 si in care sa poata fi implicate BERD si IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale.

Modificarile au fost convenite in ultimele negocieri dintre Executiv si Fondul Monetar International, din toamna acestui an, si incluse in scrisoarea de intentie.

Documentul obtinut de Mediafax, releva intentia autoritatilor de a vinde pachetul majoritar de actiuni la CFR Marfa catre un investitor strategic si de a incheia privatizarea pana la sfarsitul lunii octombrie 2012, fiind luata in calcul si atragerea in acest proces a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si a IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale.

BERD si IFC au fost cooptate de Guvern si la privatizarea Bancii Comerciale Romane, in 2004, cand cele doua institutii au platit 222 milioane dolari pentru 25% plus doua actiuni la BCR. Doi ani mai tarziu, Erste Bank preluat controlul BCR prin cumpararea unui pachet de 61,8825% din actiuni, contra sumei de 3,75 miliarde de euro, dintre care 2,2 miliarde euro au revenit statului, iar restul de 1,5 miliarde euro au fost impartiti intre BERD si IFC.

In scrisoarea de intentie semnata de Guvern si FMI in luna septembrie, anterior acestei ultime intelegeri, CFR Marfa era inclusa in grupul primelor noua companii pentru care va fi angajat un manager privat, cu perspectiva vanzarii doar a unui pachet de 20% din actiuni.

Traian Basescu: CFR Marfa a fost "profund capusata"

In toamna acestui an insa, CSAT a decis vanzare a peste 50% din actiuni, presedintele Traian Basescu afirmand ca CFR Marfa a fost "profund capusata" prin serviciile care i s-au prestat si ca singura metoda de diminuare a vulnerabilitatii companiilor de stat este privatizarea.

Conform ultimei intelegeri cu FMI, statul va angaja un consultant pentru privatizare pana la sfarsitul lunii ianuarie 2012, va publica prospectul de vanzare a actiunilor pana la jumatatea lunii iunie 2012 si va incheia privatizarea pana la sfarsitul lunii octombrie 2012.

In acest interval vor continua masurile prin care firmele rau-platnice sa fie convinse sa isi achite facturile restante, prin trimiteri de preavize si dispunerea de "masuri legale" impotriva acestora.

Câți bani scot din buzunare pofticioșii pentru primele cireșe. „E un moft ăsta. O jumătate de kilogram probabil că mi-aș permite”
Câți bani scot din buzunare pofticioșii pentru primele cireșe. „E un moft ăsta. O jumătate de kilogram probabil că mi-aș permite”
Pe unele tarabe din piețe se vând acum și cireșe, iar un kilogram se vinde cu 150 de lei. Fructele sunt aduse din Turcia și Grecia, iar comercianții spun că, de fapt, prețul de...
HMD a lansat smartphone-uri la prețuri sub 800 RON. Cu ce specificații vin
HMD a lansat smartphone-uri la prețuri sub 800 RON. Cu ce specificații vin
HMD a lansat recent trei noi smartphone-uri sub marca proprie: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse. În cadrul unei întâlniri online care a avut loc pe 17 aprilie, Adam Ferguson,...
#cfr marfa, #vanzare CFR Marfa, #BERD IFC , #Companii Romania