Cadourile pentru copii ar putea duce piata de profil aproape de pragul de un miliard de lei

Joi, 31 Mai 2018, ora 19:30
2542 citiri
Cadourile pentru copii ar putea duce piata de profil aproape de pragul de un miliard de lei
Foto: CC0 Creative Commons

Pe piata romaneasca de jocuri si jucarii oferta devine tot mai variata, producatorii si comerciantii raportand an de an rezultate financiare in crestere, iar 1 Iunie reprezinta unul dintre cele mai importante varfuri de vanzari de pe parcursul intregului an, astfel ca, in 2018, pe fondul cresterii veniturilor romanilor, piata ar putea depasi pragul de un miliard de lei.

In Romania, oferta de jocuri si jucarii din 2018 este, fara indoiala, cea mai variata de pana acum. Exista zeci de mii de produse diferentiate in functie de varsta sau preferintele copiilor - de la jocuri si jucarii cu eroii din filme la jocuri de logica, perspicacitate etc, conform unui studiu remis joi AGERPRES.

Potrivit comerciantilor, un nou trend care prinde tot mai mult in tara noastra il reprezinta jocurile si jucariile hand-made, multe dintre acestea fiind vandute sub forma de kit, pe care copiii trebuie sa il asambleze si decoreze. Sunt produse care incearca sa stimuleze creativitatea si indemanarea, dar si apropierea copiilor de natura, de mediul ambiant. Sunt jocuri si jucarii menite sa scoata copiii din fata calculatorului, sa ii ajute sa interactioneze mai mult cu realitatea.

Radiografia pietei jucariilor arata o crestere semnificativa a afacerilor producatorilor romani. Sunt in general companii mai putin cunoscute pe piata romaneasca, care mizeaza pe calitatea produselor si mai putin pe publicitatea asociata, specifica marilor jucatori. Acesti producatori de jucarii sunt mai degraba cunoscuti pe pietele din afara tarii, unde prefera sa isi distribuie produsele.

Piata jucariilor apartine in mare parte produselor licentiate, cu eroi din filme, din desene animate, care beneficiaza de o publicitate agresiva pe toate canalele mass-media. Dovada ca afacerile companiilor care vand produse licentiate sunt cele mai mari, Jumbo, Noriel, Netzah Game si Brick Depot sunt, in prezent, cei mai activi jucatori dintr-o piata a carei cifra de afaceri ar putea depasi in acest an un miliard de lei, explica analistii de la KeysFin.

Potrivit datelor KeysFin, in piata romaneasca a productiei si comercializarii de jocuri si jucarii activeaza 374 de companii, cu peste 30% mai multe decat in 2012. In intervalul 2012 - 2017, cifra lor de afaceri a crescut de aproximativ 5 ori, de la 190,8 milioane lei in 2012 la 946,5 milioane de lei in 2017.

'Asistam la un avans semnificativ al acestei piete si estimam ca, pana la finalul acestui an, piata jucariilor si a jocurilor va atinge un miliard de lei, extinderea semnificativa a ofertei, a numarului de magazine si cresterea puterii de cumparare a clientilor fiind principalele argumente', afirma analistii KeysFin.

Cresterea pietei jocurilor si jucariilor a venit si pe fondul investitiilor companiilor straine, care controleaza in prezent 80% din comertul autohton si putin peste 50% din sectorul de productie. Firmele cu actionari din Grecia, Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Germania, Ungaria si Franta sunt cei mai puternici investitori.

Cele mai multe companii din piata activeaza in Bucuresti, Mures, Bihor, Covasna, Harghita, Arad si Brasov. Covasna este liderul topului din perspectiva cifrei de afaceri, cele sase companii din acest judet inregistrand o cifra de afaceri cumulata de peste 53 de milioane de lei.

Firma cu actionariat grecesc, Jumbo ramane si in acest an cel mai important jucator din piata jucariilor, raportand in 2016 o cifra de afaceri de 268,2 milioane de lei. Grecii, care acopera peste 56% din piata, sunt urmati in clasamentul comerciantilor de Noriel, cu afaceri de 140,9 milioane de lei, Netzah Game - 15,4 milioane de lei, primul magazin certificat LEGO din Romania cu 14,3 milioane lei, J&M - 14,2 milioane lei, si Imaginarium - 9 milioane de lei.

In topul producatorilor de jocuri si jucarii conduce firma Romexa, cu afaceri de 21,8 milioane de lei, urmata de Airquee - 19,5 milioane lei, D-Toys - 18 milioane de lei, Modelleisehnbahn - 17,2 milioane de lei, si From Product - 14,5 milioane de lei.

Primii 10 jucatori din comertul de profil concentreaza 92% din piata, iar in sectorul productiei primele 10 companii reprezinta 67% din cifra de afaceri totala. Astfel, nivelul ridicat de polarizare a pietei jucariilor este direct influentat de nivelul investitiilor facute de principalii jucatori, explica analistii de la KeysFin.

La nivel international, potrivit datelor Keysfin, LEGO este principalul actor din piata jucariilor, cu venituri de 4,7 miliarde de euro si un profit de 1,05 miliarde de euro in 2017. Compania este urmata de Hasbro (producator al mai multor marci de jucarii - Transformers, Frozen, My Little Pony, Monopoly), cu venituri de 4,34 miliarde de euro si de Mattel, cu 4,06 miliarde de euro.

O faimoasă stațiune din România va fi revitalizată cu fonduri europene. Cât costă proiectul și ce include
O faimoasă stațiune din România va fi revitalizată cu fonduri europene. Cât costă proiectul și ce include
Un amplu proiect de dezvoltare, finanţat cu fonduri europene, se va derula în staţiunea Borsec şi va viza mai multe zone importante din oraş. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria...
Surpriza anunțată de BNR. Moneda euro a căzut la cea mai mică valoare din ultimele 6 luni
Surpriza anunțată de BNR. Moneda euro a căzut la cea mai mică valoare din ultimele 6 luni
Moneda euro a ajuns, în luna decembrie, la cea mai mică valoare din ultima perioadă. Valoarea anunțată pentru miercuri, 11 decembrie, de Banca Națională a României nu a mai fost...
#piata cadouri, #piata jucarii , #Cifra de afaceri

Curs valutar

1 EUR = 4.9684 RON

-0.0025

1 USD = 4.7338 RON

0.0122
  1. O țară de un miliard de locuitori, prietenă cu Rusia, îi face pe plac lui Trump. Putin încasează o lovitură în plin
  2. SUA lovesc interesele a 2 țări NATO: Putin le ajută să scape de mutarea dură a Americii
  3. ”Prietenia fără limite” dintre Rusia și China dă rateuri: Putin primește o lovitură grea de la Beijing, de teama SUA
  4. Mutare contra lui Trump a unei mari puteri mondiale: Ce câștigă cu lovitura împotriva SUA
  5. Euro a rupt pragul psihologic de 5 lei la vânzare. Ce prețuri afișează luni băncile și casele de schimb pentru moneda unică
  6. Mașinile electrice second-hand se vând mai rapid decât cele pe benzină și motorină. Care este motivul
  7. Cu cât se vor scumpi gazele. Intrăm într-o nouă criză, cresc tendințele de dezindustrializare
  8. Lovitură din partea unor persoane: Îmbogățire colosală cu 26.000 de miliarde dolari
  9. Super-mașina de 700.000 de euro surprinsă la RAR. "Are sau nu cârlig de remorcare în banii ăștia?" / "La Polo meu nu ați făcut poză"
  10. O bancă a blocat 15 conturi care aparțin lui Horațiu Potra, în urmă cu două luni: "Riscuri de fraudă, spălare a banilor, finanțare a terorismului"