Comisia Nationala de Prognoza revizuieste estimarile de inflatie

Vineri, 25 Septembrie 2009, ora 11:00
2489 citiri
Comisia Nationala de Prognoza revizuieste estimarile de inflatie

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) si-a revizuit in scadere estimarea de inflatie medie pentru 2009, la 5,5% de la 5,8% in prognoza anterioara, iar pentru 2010 a urcat-o la 3,7% de la 3,5%, potrivit datelor publicate in prognoza de toamna, precizeaza NewsIn.

Estimarile pentru anii urmatori sunt neschimbate, la 3,2% in 2011, 2,8% in 2012, 2,5% in 2013 si 2,3% in 2014 si reflecta o usoara tendinta de scadere a preturilor de consum, in conditiile in care Romania ar trebui sa fie pregatita sa adopte moneda unica europeana de la 1 ianuarie 2015.

De altfel, inflatia medie anuala este unul dintre indicatorii luati in calcul in criteriile nominale de convergenta la zona euro.

Preturile ar urma sa creasca usor in 2009 in industrie si constructii, in timp ce preturile din agricultura - sector ce va inregistra o scadere a activitatii in acest an - se vor micsora, estimeaza CNP. Astfel, in acest an, preturile produselor industriale vor creste, in medie, cu 2,3%, asemeni celor din constructii, in timp ce produsele agricole se vor ieftini cu 5,2%.

In 2010, preturile ar urma sa isi reia cresterea, pentru ca apoi sa se tempereze usor in urmatorii ani. Astfel, CNP estimeaza ca in 2014, cresterile de preturi se vor tempera pe toate cele trei segmente, la o medie de 4% in medie in industrie, 2,5% in constructii si 1,5% in agricultura.

Pentru finalul acestui an, CNP ia in calcul ultima estimare inaintata de banca centrala, ce viza o inflatie de 4,3%, pentru ca la finalul lui 2010 sa ajunga la 3,5%. Comisia a mentinut estimarile de inflatie pentru finalul anilor urmatori, la 3,2% pentru 2011, 2,6% pentru 2012, 2,3% - 2013 si 2% la final de 2014.

Rata anuala a inflatiei a coborat in august la 4,96%, sub asteptari, iar fata de iulie preturile de consum au scazut cu 0,19%, pe fondul ieftinirii semnificative a alimentelor si al cresterii usoare a preturilor la marfurile nealimentare si servicii, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Un nivel atat de scazut al ratei anuale a inflatiei nu a mai fost atins din august 2007, cand indicele anual al preturilor de consum a fost tot de 4,96%.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste pentru finalul acestui an o inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar ultima sa prognoza indica un nivel al inflatiei de 4,3% la finalul lui 2009, revizuita usor in scadere fata de nivelul estimat anterior. Si Fondul Monetar International (FMI) ia in calcul o inflatie de 4,3% la finalul acestui an.

De asemenea, BNR a revizuit in scadere prognoza pentru inflatia de la finalul anului viitor, de la 2,8% la 2,6%, in conditiile in care tinta pentru sfarsitul lui 2010 a fost stabilita tot la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.

Cat priveste evolutia leului fata de euro, CNP si-a mentinut estimarile din primavara. Astfel, Comisia ia in calcul un curs mediu de 4,25 lei/euro in acest an si de 4,20 lei/euro in 2010. Pentru 2011 CNP estimeaza un curs mediu de 4,17 lei/euro, pentru 2012 - de 4,12 lei/euro, 4,07 lei/euro in 2013 si 4,03 lei/euro in 2014.

In schimb, Comisia Nationala de Prognoza si-a revizuit estimarile din prognoza de primavara referitoare la evolutia leului fata de moneda americana, astfel ca in prezent mizeaza pe o medie ceva mai scazuta a cursului de schimb, de 3,10 lei/dolar in 2009, 3,05 lei/dolar in 2010, iar pentru urmatorii patru ani ia in calcul un curs mediu de 3 lei/dolar.

In 2008, leul a inregistrat un curs mediu de 3,6827 lei/euro, respectiv de 2,5189 lei/dolar.

#inflatie, #romania, #ue, #zona euro, #cnp , #stiri BNR