Credit pentru IMM-uri, fara garantii materiale, de la Banca Transilvania

Marti, 22 Februarie 2011, ora 14:35
5305 citiri
Credit pentru IMM-uri, fara garantii materiale, de la Banca Transilvania

Banca Transilvania (BT) a lansat marti un credit pentru intreprinderile mici si mijlocii cu cifra de afaceri de pana la 4 milioane de lei, fara garantii materiale, destinat acoperirii nevoilor de capital pentru desfasurarea activitatii sau pentru dezvoltarea afacerii, transmite Mediafax.

Directorul general al Banca Transilvania, Robert Rekkers, a declarat intr-o conferinta de presa ca obiectivul bancii, in urmatoarele 12 luni, pentru noul produs, este acordarea de imprumuturi in valoare de 300 milioane lei unui numar de peste 6.000 de clienti.

"Creditul rapid fara garantii materiale", in suma de maxim 60.000 de lei sau echivalentul in euro, este acordat pe o perioada de pana la 60 de luni si poate fi accesat si in varianta de garantare a sumei de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Astfel, imprumutul poate ajunge pana la 100.000 de lei sau echivalentul in euro in cazul unei garantii FNGCIMM pentru 80% din valoarea creditului.

Dobanda aferenta unui "credit rapid fara garantii materiale", acordat in lei, este de 12% pe an, respectiv de 11% pe an in cazul in care se solicita garantiile FNGCIMM, iar pentru un imprumut in euro rata se ridica la 9,5% pe an, respectiv la 8,5%.

Suma obtinuta in urma contractarii creditului poate fi utilizata pentru refinantarea altor imprumuturi pe termen scurt sau mediu.

Firma care a luat imprumutul poate obtine si o perioada de gratie de pana la 12 luni. 

"Creditul rapid fara garantii" poate fi acordat firmelor cu o perioada minima de activitate de 24 de luni si cu o evolutie a cifrei de afaceri pozitiva sau in scadere de pana la 25%.

Creditul nu presupune comision de rambursare anticipata.

BT are o linie de afaceri dedicata sectorului IMM, avand in portofoliu aproape 180.000 de firme mici si mijlocii.

Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Ești în căutarea unei modalități mai eficiente de a-ți gestiona datoriile financiare? Ai luat în considerare vreodată refinanțarea creditului tău? În acest articol, te vom ghida prin...
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
#credit, #imm, #banca transilvania , #stiri Banca Transilvania