Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Salonul Auto Geneva: Ferrari, Bentley, Jaguar si Rolls-Royce revin in forta

Salonul Auto Geneva: Ferrari, Bentley, Jaguar si Rolls-Royce revin in forta


Ferrari, Bentley, Jaguar si Rolls-Royce au revenit in forta cu noi modele la Salonul Auto de la Geneva, dupa ce anul trecut a avut loc o scadere a vanzarilor de masini ultraluxoase pe piata europeana, relateaza Bloomberg.

Ferrari a prezentat in aceasta saptamana la Geneva un automobil hibrid de 1 milion de euro numit LaFerrari. Bentley a expus modelul imbunatatit Continental Flying Spur, cu patru usi. Jaguar a prezentat in premiera XFR-S, cel mai rapid sedan produs vreodata de compani, in timp ce Rolls-Royce si-a imbogatit gama cu un automobil cu doua usi numit Wraith.

Segmentul superior al pietei auto mondiale, care include vehicule de peste 100.000 de euro, va inregistra in acest an o crestere de 9,9%, la 446.550 de unitati, potrivit companiei de analiza a pietei IHS. Chiar si in Europa, unde piata se indreapta spre al saselea an de scadere a vanzarilor, IHS anticipeaza o crestere a livrarilor de masini de lux de 8,5%.

"Producatorii de masini de lux incearca sa se intreaca unii pe altii cu noi fineturi tehnologice. Isi testeaza limitele, pentru a vedea cat de departe pot ajunge", a spus Stefan Bratzel, director al centrului pentru cercetari auto la Universitatea de Stiinte Aplicate din Bergisch Gladbach, Germania.

Vanzarile de masini de lux din Europa au scazut anul trecut cu 3,5%, la 91.672 unitati, aducand cresterea mondiala la numai 6%, fata de 15% in 2011.

"Rolls-Royce nu este imuna la fluctuatiile economice. Cand pietele se prabusesc o simtim", a declarat Torsten Mueller-Oetvoes, director la compania detinuta de BMW.
Mueller-Oetvoes are insa sperante mari pentru coupeul Wraith, care va fi prezent in showroom-uri in octombrie. El a aratat ca Wraith se adreseaza cumparatorilor mai tineri si mai sportivi, carora le place brandul, dar se simt prea tineri pentru Rolls-Royce.

Ferrari a primit peste 700 de cereri oficiale pentru hibridul LaFerrari, desi compania intentioneaza sa fabrice numai 499, care vor fi numerotate, iar scaunul soferului va fi pe masura proprietarului.

Folosind tehnologie dezvoltata pentru cursele de Formula 1, LaFerrari va combina doua motoare electrice cu un motor pe benzina cu 12 cilindri, care vor genera mai multi cai putere decat oricare alt model al companiei, in timp ce consumul va fi redus cu pana la 40%.

Compania evalueaza cererile din partea clientilor si va da prioritate asa-zisilor "ferraristi", persoane care detin deja cel putin doua Ferrari. Livrarile urmeaza sa se incheie anul viitor.

Ferrari, cea mai profitabila divizie a Fiat, se bucura de cerere mare chiar si pe piata sa locala, Italia, unde proprietarii de masini de lux, verificati de fisc, au inceput sa le vanda.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 3782 ori