Mitsubishi Outlander in Romania: Accesibil ca o carte de la Biblioteca Nationala

Vineri, 02 Noiembrie 2012, ora 17:59
2712 citiri
Mitsubishi Outlander in Romania: Accesibil ca o carte de la Biblioteca Nationala

Noul model Mitsubishi Outlander se lanseaza in Romania, fiind accesibil unei game largi de public, potrivit importatorului. Pretul masinii variaza intre 22 si 41 mii de euro, cu TVA inclus.

"Noul Outlander este un produs extrem de accesibil unei game largi de public, precum o carte de pe rafturile Bibliotecii Nationale. Exista o asemanare substantiala intre accesibilitatea la cartile de valoare si noul SUV de la Mitsubishi. Noul Outlander reprezinta un 'must have' in materie de SUV-uri", a declarat, Leonard Ungureanu, director executiv al M-Car Trading, citat de Agerpres.

La randul sau, Daniel Nacass, general manager Public Relations al Mitsubishi Motors Europe, a afirmat ca estimarile pentru 2013 in privinta vanzarilor la nivel mondial ale companiei arata o crestere de 34,6% fata de anul 2011.

"La nivel mondial, Mitsubishi Motors a vandut in 2011, un numar de peste un milion de unitati, iar pentru 2013 estimam o crestere de pana la 1,348 milioane de unitati. In ceea ce priveste modelul Outlander, intre 2011-2012, la nivel mondial au fost comercializate un milion de unitati, o buna parte dintre acestea si in Europa", a explicat Nacass.

Potrivit constructorului auto nipon, SUV-ul vine cu o schimbare radicala de design, o gama mai bogata de echipamente, propulsie mai performanta si un interior mai incapator.

Cea de-a treia generatie Outlander aduce modificari tehnice majore atat sub capota, cat si in habitaclu, unde bancheta plianta din spate care avea ca rol gazduirea a doi pasageri a fost inlocuita cu scaune mai confortabile, in cazul versiunii cu sapte locuri si tractiune integrala.

Cu trasaturi performante, noua generatie Outlander va creste interesul fanilor actuali ai acestui model, continuand sa atraga noi clienti catre marca. Luand in calcul aceste considerente, se preconizeaza o crestere de 50%, la o valoare medie estimata de 25.000-30.000 unitati/an in Europa, in conditiile unei piete oscilante.

Printr-o compartimentare corecta a spatiului disponibil, inginerii niponi au reusit sa incorporeze aceste cerinte complexe, tinand cont si de alte aspecte importante precum: marirea cu 80 mm a spatiului dintre randurile de scaune 2 si 3, marirea spatiului de depozitare cu 872 mm, cand cel de-al 3-lea rand de scaune este rabatat, cresterea spatiului portbagajului cu 335 mm cand cel de-al 2-lea si al 3-lea rand de scaune sunt rabatate (spatiul ajunge la o lungime de 1.685 mm).

La capitolul sisteme de siguranta performante, modelul include: Sistem Adaptive Cruise Control, Sistem Forward Collision Mitigation si Sistem Lane Departure Warning. De asemenea, pentru noua generatie Outlander sunt propuse patru cutii de viteze: 5 M/T, 6 M/T, 6 A/T .i CVT, in functie de motor, model si piata.

Noul Outlander poate fi comandat cu o singura varianta de propulsie, un diesel de 2.269 cmc care dezvolta 150 CP, cuplat fie la o transmisie manuala cu sase trepte, fie la una automata.

Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Samsung ar putea lansa ceasuri inteligente cu o funcție de monitorizare a glicemiei
Un nou raport sugerează că Samsung ar putea introduce monitorizarea glicemiei în ceasurile sale inteligente de generație următoare, o inovație care ar putea transforma modul în care...
Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google a anunțat recent implementarea unei noi funcții de inteligență artificială în aplicația Google Maps, destinată să transforme modul în care utilizatorii descoperă noi locuri....
#lansare Mitsubishi Outlander, #pret Mitsubishi Outlander, #vanzari Mitsubishi , #Lansari