Vanzarile de autoturisme au scazut in primele doua luni cu 7,1% fata de aceeasi perioada din 2011, la 8.015 unitati, insa au crescut in luna februarie cu 30,6% fata de luna anterioara, la 4.540 unitati, arata datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
Daca se adauga vehiculele comerciale si autobuzele, vanzarile totale de autovehicule au scazut in primele doua luni fata de acelasi interval din 2011 cu 11,7%, la 9.631 unitati. La nivelul lunii februarie 2011, vanzarile au crescut cu 28,2% fata de luna precedenta, la 5.410 unitati.
Productia de autovehicule din Romania a crescut cu 11,2% in primele doua luni din acest an, la 60.256 de unitati, iar productia de autoturisme s-a majorat, in aceeasi perioada, cu 11,6%, la 56.279 de unitati.
Exportul de autovehicule a sporit cu 3% in primele doua luni ale acestui an, la 52.450 unitati, iar importul a scazut cu 10,1%, la 7.385 unitati. Numarul de autoturisme importate a scazut cu 10% in primele doua luni, la 5.991 unitati.
La nivelul primelor doua luni din 2011, Dacia a ramas liderul pietei romanesti, cu 2.244 autovehicule vandute, producatorul auto roman fiind urmat de Volkswagen, cu 1.191 de unitati vandute, Skoda cu 869 de unitati si Renault cu 591 de unitati.