Primăria Galați a cumpărat un tomograf pentru copaci. Cum arată aparatul de 130.000 de lei FOTO

Vineri, 16 Decembrie 2022, ora 09:22
837 citiri
Primăria Galați a cumpărat un tomograf pentru copaci. Cum arată aparatul de 130.000 de lei FOTO
Tomograf pentru copaci FOTO News

Un tomograf pentru copaci a intrat recent în dotarea Primăriei Galaţi şi va fi scos în teren pentru a evalua starea de sănătate a arborilor din municipiu imediat după ce personalul Primăriei va fi instruit să îl folosească.

Anunţul privind noul aparat a fost făcut de primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pe reţele sociale alături de o serie de imagini de la instruirea personalului municipalităţii.

„Un aparat performant pentru evaluarea sănătăţii arborilor a ajuns în urmă cu puţin timp la Galaţi. Astfel, folosim noile tehnologii pentru a şti precis care este starea copacilor, totul pentru un oraş verde. Este un aparat cu senzori ce fac posibilă scanarea arborilor cu diametrul de până la doi metri. Mai mult, el permite tomografierea sonică 1D-2D-3D a arborilor, a lemnului şi rădăcinilor. Aparatul măsoară înălţimea arborilor, are un software pentru pentru analiza stării de sănătate, precum şi a stabilităţii. Datele se afişează procentual pe display-ul dispozitivului după efectuarea măsurătorilor. Aparatul va deveni operaţional în perioada următoare, după instruirea persoanelor care vor utiliza acest dispozitiv şi efectuarea tuturor probelor necesare", a scris pe pagina sa de Facebook primarul oraşului Galaţi Ionuţ Pucheanu.

Aparatul are în componenţă un dendrometru pentru măsurarea înălţimii arborilor, software pentru calculul şi analiza stabilităţii arborilor, analiza stării de sănătate şi reducerea capacităţii portante a arborelui inventariat iar toate aceste date se afişează procentual pe display-ul dispozitivului după efectuarea măsurătorilor.

Pentru achiziţionarea aparatului şi a softului necesar pentru operarea acestuia Primăria Galaţi a plătit 130.000 de lei. ...citeste mai departe despre "Primăria Galați a cumpărat un tomograf pentru copaci. Cum arată aparatul de 130.000 de lei FOTO" pe Ziare.com

Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Subiectul despre care alianța de guvernare evită să vorbească în an electoral: „O situație mult mai gravă decât s-a anticipat”
Bugetul României a ajuns într-o stare critică, avertizează din ce în ce mai mulți economiști. Sarabanda scumpirilor pe bandă rulantă, majorarea taxelor și a impozitelor reflectă cel mai...
#tomograf copaci, #primaria Galati, #bani , #Stiri Administratie