Schimb de experienta? Putin si Erdogan lasa deoparte neintelegerile si au decis sa se intalneasca

Luni, 18 Iulie 2016, ora 14:33
3507 citiri
Schimb de experienta? Putin si Erdogan lasa deoparte neintelegerile si au decis sa se intalneasca
Foto: Wikimedia

In ciuda tensiunilor care au marcat relatia dintre Moscova si Ankara in ultimele 8 luni, presedintele rus Vladimir Putin nu a ezitat sa-l sune pe omologul sau turc, Recep Erdogan, pentru a-si arata sustinerea, cu prilejul tentativei de lovitura de stat pusa la cale de opozantii regimului.

Surse din cadrul presedintiei turce au mentionat ca Putin si Erdogan au stabilit si o intrevedere fata in fata in cursul primei sapatamani a lunii august, aceasta fiind prima intrevedere a celor doi lideri de stat, dupa o perioada de inghet a relatiilor oficiale care a durat peste 7 luni, anunta Anadolu Agency.

Putin si Erdogan s-au aflat pe aceeasi scena in luna noiembrie a anului trecut, cand Turcia a gazduit summitul G20. La doar cateva sapatamani dupa aceea, turcii au doborat un bombardier rusesc la granita cu Siria sub acuzatia de violare a spatiului aerian.

Incidentul petrecut pe 24 noiembrie a inflamat relatiile dintre cele doua tari, Rusia recurgand imediat la adoptarea unor sanctiuni care au lasat urme destul de vizibile in anumite sectoare ale economiei turcesti, cum ar fi turismul si agricultura.

Un prim pas spre revenirea la relatii normale a fost facut la sfarsitul lunii trecute, dupa prezentarea unei scrisori de scuze din partea presedintelui turc si o conversatie telefonica intre cei doi sefi de stat.

Intalnirea dintre cei doi a fost programata pentru prima saptamana a lunii august, nefiind clar inca daca Putin si Erdogan se vor vedea pe teren neutru sau daca seful statului turc va zbora catre Moscova.

Conform sursei mentionate, Vladimir Putin si-a exprimat sprijinul pentru regimul ales din Turcia si a exprimat condoleante pentru cele 290 de victime care au murit in timpul incercarii de inlaturare a presedintelui Erdogan.

#lovitura stat Turcia, #vladimir putin, #Recep Erdogan, #relatii Moscova Ankara , #Presedintele Rusiei