Seful statului: Trebuie sa trimitem urgent in somaj functionarii "inutili"

Joi, 30 Iulie 2009, ora 19:49
1109 citiri
Seful statului: Trebuie sa trimitem urgent in somaj functionarii "inutili"

Guvernul trebuie sa reduca cu 20% numarul angajatilor din administratia de stat, a declarat joi presedintele Traian Basescu, argumentand ca solutia pentru reducerea cheltuielilor nu este diminuarea veniturilor salariale, deoarece taierea sporurilor poate fi contestata in justitie, precizeaza NewsIn.

"Toate paliativele astea - ii mentinem pe toti, mai reducem un spor sau altul - sunt povesti. Aici Guvernul trebuie sa se comporte cu toata seriozitatea si sa reduca masiv aparatul de stat. (...) Pot intelege interesul partidelor de a fi reprezentate in administratie, conform rezultatului alegerilor, asta nu este de neinteles. (...) Ce nu inteleg este tergiversarea diminuarii aparatului de stat excesiv, adica trimitere in somaj a unui mare numar de functionari publici si contractuali", a declarat Basescu la RRA.

Presedintele a spus ca functionarii "incarca inutil" statul de plata.

Acesta s-a aratat convins ca Executivul va fi nevoit sa reduca numarul bugetarilor din administratie, insa problema este daca o va face in timp util sau prea tarziu, dupa ce "acest aparat bugetofag" va consuma toate resursele.

Basescu a explicat ca sporurile pe care le primesc functionarii sunt prevazute in legi si pot fi revendicate de acestia in instanta, prin urmare unica solutie este reducerea aparatului de stat.

"Nu diminuarea salariilor este solutia, ci lasa omul relativ bine platit, dar reduc cheltuielile aducand aparatul de stat la o dimensiune normala, noi avem o dimensiune in exces a aparatului de stat", a spus el.

Presedintele a spus ca il apreciaza "extraordinar de mult" pe Emil Boc ca incearca sa rezolve problema prin negociere in interiorul coalitiei, dar a spus ca nu se poate negocia pana cand se "scufunda" bugetul de stat.



Presedintele Traian Basescu enumera, in 29 martie, doua alternative de reducere a cheltuielilor, care sa puna in aplicare acordul incheiat cu Fondul Monetar International (FMI). Prima prevedea "inghetarea salariilor functionarilor publici si contractuali si, in timp, o asezare a sporurilor la 30% din salarii", iar cea de a doua viza "reducerea cu 5% a numarului de functionari existenti in administratia centrala si ilocala".

Exceptie de la "inghetare" ar urma sa faca salariile si pensiile foarte mici, ca urmare a actualei perioade de criza, mai spunea Basescu. In data de 10 aprilie, premierul Emil Boc anunta ca Executivul a decis sa mentina locurile de munca in sistemul bugetar, cu posibilitatea unor eventuale majorari salariale in 2009, in functie de evolutia economiei si de economiile bugetare, refuzand astfel varianta disponibilizarii a 5% din personal.

Pana in prezent, Guvernul a aprobat, in sedinta din 22 iulie, un proiect de lege care prevede reducerea cu 20% doar a personalului din cabinetele demnitarilor, urmand ca acesta sa fie dezbatut in Parlament in procedura de urgenta, astfel incat masura sa devina obligatorie intr-un timp mai scurt si pentru demnitarii din administratia locala.

Ca urmare a acestei decizii, 417 din cei 2.083 de angajati ai cabinetelor ministrilor, secretarilor de stat, presedintilor de CJ, de agentii guvernamentale si primarilor isi vor pierde locurile de munca de la 1 august.

#basescu, #functionari, #somaj , #stiri Traian Basescu