Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Parteneriat strategic intre Azerbaidjan si Romania

Parteneriat strategic intre Azerbaidjan si Romania

Presedintele Traian Basescu si omologul sau azer, Ilham Aliev, au semnat luni, la Baku, Planul de actiune comuna pentru aplicarea Parteneriatului strategic intre Azerbaidjan si Romania, informeaza agentia APA, anunta NewsIn.

Ismet Abbasov, ministrul azer al agriculturii, si Ion Ariton, ministrul roman al economiei si comertului, au semnat Acordul privitor la cooperarea intre Ministerul azer al Agriculturii si Ministerul roman al Agriculturii si Dezvoltarii rurale.

Acordul privitor la cooperarea in domeniul sanatatii a fost semnat de ministrul azer al sanatatii, Oktai Chiraliev, si Ion Ariton.

In plus, ministrul azer de externe, Elmar Mammadiarov, si Doru Costea, secretarul de stat roman pentru afaceri globale, au semnat Protocolul de cooperare intre Ministerul de Externe azer si Ministerul de Externe roman.

Azerbaidjanul inseamna pentru Romania o miza energetica, fiind o tara pe care Bucurestiul conteaza pentru a-si dezvolta cateva proiecte energetice. Liderul azer, Ilham Aliev, declara anul trecut ca tara sa are gaz pentru zeci de ani: rezervele prospectate sunt de aproape 2.000 de miliarde de metri cubi si cele estimate sunt de aproape 5.000 de miliarde.

Pentru Romania, interesele din Azerbaidjan sunt legate, in primul rand, de proiectul AGRI.


Interconectorul AGRI (Azerbaijan-Georgia-Romania) este destinat transportului gazelor naturale azere in Romania, in stare lichefiata. Proiectul prevede construirea a doua teminale de gaz natural lichefiat, unul pe litoralul georgian al Marii Negre si celalalt la Constanta.

Romgaz (Romania), Georgian Oil and Gas Corporation (GOGC), State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) si MVM (Ungaria) detin cate 25% din capitalul social al societatii AGRI LNG Project Company, compania de proiect care va dezvolta aceasta investitie.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1301 ori