Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Basescu: poate ca ilustrii salariati publici se vor orienta spre IMM-uri

Basescu: poate ca ilustrii salariati publici se vor orienta spre IMM-uri

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca scaderile salariale in sectorul public ar putea avea ca efecte indreptarea "ilustrilor" salariati din acest domeniu catre sectorul privat, antrenarea investitiilor in IMM-uri si, poate, "cativa kilometri de autostrada, spre satisfactia lui Berceanu", informeaza Mediafax.

Intrebat daca nu considera ca masurile anuntate, cum sunt scaderile de salarii, de pensii, de ajutoare de somaj, vor avea efect si in sistemul privat, presedintele a spus ca de fapt va fi vorba despre un efect pozitiv.

"Vor avea un efect foarte bun in sistemul privat. Vor elibera sistemul privat de obligatiile pe care le are de a produce bani ca sa tinem un aparat de asemenea dimensiuni. Nu am vorbit de reducerea niciunui salariu in sectorul privat, nu exista nimic care sa vizeze sectorul privat.


Tot ceea ce v-am spus este legat de sectorul bugetar de stat. Sigur, daca vom reusi sa antrenam investitiile in IMM-uri, poate si pentru cativa kilometri de autostrada, spre satisfactia lui Berceanu, poate ca ilustrii salariati din sectorul public, constatand ca li s-a redus salariul cu 25%, se vor indrepta catre acele IMM-uri unde ar putea sa aiba salarii mai mari.


Dar sistemul bugetar nu poate fi atat de sus din punctul de vedere al salarizarii si al veniturilor in mod deosebit, in raport cu sectorul privat, care produce bani din care traieste sistemul bugetar", a spus seful statului.


Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca pensiile vor scadea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, si vor fi reduse "masiv subventiile", banii urmand sa fie alocati tintit "catre cei care au nevoie de sprijin financiar".


Surse participante la negocierile cu FMI au declarat pentru MEDIAFAX ca peste 140.000 de angajati din sectorul public vor fi disponibilizati pana la inceputul anului viitor, pentru a mentine cheltuielile de personal in 2011 in limitele convenite cu FMI. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1652 ori
Citeste mai multe desprebasescu salariati publici bugetari imm