BERD investeste 400 milioane euro in Europa de Est prin Societe Generale

Miercuri, 29 Iulie 2009, ora 17:49
1590 citiri
BERD investeste 400 milioane euro in Europa de Est prin Societe Generale

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) vrea sa investeasca 400 milioane euro in Europa de Est prin credite acordate subsidiarelor Societe Generale, pentru sprijinirea creditarii din regiune, conform unui comunicat al BERD, potrivit NewsIn.

Investitia BERD face parte dintr-un demers comun al BERD, Bancii Mondiale si Bancii Europene pentru Investitii, prin care se pun la dispozitie 24 miliarde euro pentru sprijinirea sectorului bancar din regiune si pentru finantarea afacerilor afectate de criza.

"Societe Generale este un vechi partener al BERD, cu un angajament puternic in ceea ce priveste Europa de est. Conlucram pentru mentinerea unui flux constant de creditare catre economiile regiunii BERD intr-un moment de criza", a declarat presedintele BERD, Thomas Mirow.

"Aceasta initiativa comuna, ce subliniaza relatia dintre BERD si Societe Generale, va ataca o serie dintre problemele cu care se confrunta momentan economiile din Europa Centrala si de Est, sporind si capacitatea Societe Generale de a servi clientii din regiune", a adaugat Frederic Oudea, presedinte si director executiv al bancii franceze.

BERD spera sa investeasca peste trei miliarde dolari in 2009 pentru a sustine sectorul financiar, efortul fiind concentrat pe institutii financiare considerate importante din punct de vedere sistemic, incluzand si ale initiative cu grupuri bancare majore din regiune.

Acordul vine dupa ce Societe Generale si Banca Europeana de Investitii (BEI) au semnat in 23 iulie un acord pentru o linie de finantare de 300 milioane euro pentru sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) din Franta.

Societe Generale detine a doua banca de pe piata romaneasca, BRD.

In martie, BEI a acordat un credit de 15 milioane euro BRD Sogelease IFN, societatea de leasing a BRD-Groupe Societe Generale, pentru finantarea proiectelor IMM-urilor, in scopul diminuarii impactului crizei economice actuale.

 

#berd, #brd, #generale, #investitii, #societe , #stiri Societe Generale