Metodele de calculare a deficitelor publice dezavantajeaza unele state membre

Marti, 17 August 2010, ora 23:35
1220 citiri
Metodele de calculare a deficitelor publice dezavantajeaza unele state membre

Metodele statistice utilizate pentru calcularea deficitelor bugetare si datoriilor publice dezavantajeaza statele membre care au reformat sistemele de pensii sau sunt in proces de reformare a acestora, in raport cu tarile care nu implementeaza astfel de schimbari, apreciaza Ministerul Finantelor, potrivit Mediafax.

"Romania a semnat, in data de 6 august, alaturi de alte opt state membre, o scrisoare deschisa adresata presedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, si comisarului european pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn.

In scrisoare se atrage atentia asupra faptului ca metodele statistice utilizate in prezent pentru calcularea deficitelor bugetare si a datoriilor publice dezavantajeaza statele membre care si-au reformat sistemele de pensii sau sunt in proces de reformare a acestora, in raport cu statele membre care nu implementeaza astfel de reforme", se arata intr-un comunicat al MFP.

Reformele au ca obiectiv sustenabilitatea pe termen lung a sistemelor de pensii, in contextul presiunilor puse de imbatranirea populatiei din diferite state membre.

Semnatarii scrisorii apreciaza ca ar trebui imbunatatit modul de calcul al deficitului bugetar si al datoriei publice, tinandu-se cont de noile reforme din sistemul de pensii, pentru ca datele raportate prin notificarea fiscala sa fie comparabile.

Initiativa apartine Poloniei si a fost sustinuta de Romania, Suedia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania si Letonia.

"Un subiect important aflat pe agenda publica europeana este cel privind guvernanta economica, acesta fiind dezbatut de mai multe ori in cadrul Task Force-ului coordonat de insusi presedintele Consiliului European.

Reprezentantul desemnat in cadrul Task Force-lui de presedintele Romaniei, Traian Basescu, este ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu. In cadrul grupului «sherpa» de pregatire a Task force-ului participa secretarul de stat Alexandru Nazare.

Astfel, Romania, impreuna cu Polonia, au sustinut constant in cadrul Task Force-ului tratarea in mod echitabil a statelor membre care implementeaza reformele in sistemul de pensii si a celor care nu au aplicat inca aceste reforme", se mentioneaza in comunicat.

Discutiile din cadrul acestui grup au fost generate in contextul crizei economico-financiare, care a condus la deteriorarea semnificativa a finantelor publice europene, prin deficite bugetare si datorii publice care depasesc cu mult valorile de referinta de 3% din PIB, respectiv 60% din PIB.

Presa internationala a relatat, marti, ca Romania si alte opt state membre ale Uniunii Europene au transmis Comisiei Europene o scrisoare prin care solicita schimbarea modului de calculare a datoriei de tara.

Un purtator de cuvant al comisarului european pentru economie si politica monetara a confirmat primirea scrisorii si a aratat ca raspunsul va urma "in urmatoarele saptamani".

Potrivit Reuters, care citeaza ministerul ungar al Economiei, cele noua state au cerut sa se tina seama de costurile reformelor din sistemul de pensii in executia bugetara.

Una dintre primele reactii oficiale a venit de la guvernul german, care s-a aratat "foarte sceptic" in privinta propunerii, potrivit Bloomberg. 

#calculare, #deficit, #public, #sistem, #pensii , #stiri Sebastian Vladescu