Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Veniturile Romtelecom au scazut in T1 2010 la 194,8 mil. euro

Veniturile Romtelecom au scazut in T1 2010 la 194,8 mil. euro

Romtelecom, cel mai mare operator local de telefonie fixa, a inregistrat in primele trei luni din acest an venituri de 194,8 de milioane de euro, in scadere cu 3,3% fata de aceeasi perioada a anului anterior, cand a raportat 201,4 milioane de euro, potrivit raportul financiar al grupului elen OTE, informeaza NewsIn.

In ceea ce priveste EBITDA (Venituri Inainte de Dobanzi, Taxe, Deprecieri si Amortizari), Romtelecom a inregistrat in T1 2010 o valoare de 59,3 milioane euro, in scadere cu 20,1% fata de primele trei luni din 2009, cand a avut 74,3 milioane euro.

"Reducerea consumului in Romania, in contextul in care inca nu s-a reluat cresterea economica, se face simtita si in piata de telecomunicatii. Clientii, atat persoane fizice cat si companii, sunt in continuare extrem de preocupati de costul serviciilor de telecomunicatii, iar noi ne straduim sa venim cu oferte care sa le satisfaca cerintele, insa e normal ca impactul acestora sa se resimta la nivel de venituri si profitabilitate", a declarat directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis.


Potrivit reprezentantului Romtelecom, Romtelecom a reusit sa limiteze scaderea veniturilor la numai 3,3% in primul trimestru al anului 2010, in comparatie cu aceeasi perioada a anului precedent, inclusiv prin aplicarea unui control strict si continuu al costurilor.


In ceea ce priveste rata profitabilitatii, aceasta a fost afectata negativ in timpul acestui trimestru de o crestere semnificativa a costurilor generate de continut si a provizioanelor operate pentru restante.


Cele mai recent lansate servicii au inregistrat rate de crestere, cu peste 4.000 de clienti atrasi in aproximativ 3 luni de la lansarea partiala a serviciului Dolce Interactiv, peste 8.000 de clienti care folosesc tehnologia VDSL pentru internetul de banda larga in cele zece orase in care aceasta este disponibila si aproximativ 40.000 de abonati la servicii mobile, inclusiv internet mobil, inregistrati la sfarsitul primului trimestru din 2010.


Referitor la noile servicii pentru companii, Romtelecom administra la finalul trimestrului intai peste 18.000 de calculatoare, un numar aproape dublu fata de inceputul anului.


La finalul trimestrului intai, Romtelecom a raportat in total aproape 4 milioane si jumatate de unitati generatoare de venituri.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1228 ori