Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Raiffeisen: inflatia anuala se va mentine la 7% cateva luni

Raiffeisen: inflatia anuala se va mentine la 7% cateva luni

Economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, a declarat miercuri la The Money Channel ca inflatia anuala din decembrie, de 7,96%, e in liniie cu asteptarile pietei, iar in lunile urmatoare, inflatia ar trebui sa se stabilizeze in jurul a 7%, dupa care sa scada spre 4% la sfarsitul anului, relateaza NewsIn.

"Inflatia din decembrie de 7,96% e in linie cu asteptarile, e usor mai mica decat ultima prognoza a Bancii Nationale, dar e in linie cu asteptarile pietei in general. Evident, nu poti sa faci farmacie cand vorbesti de prognoze, sunt factori care pot actiona fie pozitiv, fie negativ, poti supraestima anumiti factori sau poti sa-i subestimezi, sunt multi factori de incertitudine.

Spre exemplu, daca ne uitam la evolutia din ultimele luni, practic pe toata lumea a surprins efectul sub asteptari al cresterii de TVA, dar a fost si o surpriza negativa, cresterea de preturi la alimente, care nu a fost anticipata de catre analisti sau de catre observatorii pietei.


Ele s-au mai compensat, dar in esenta este practic imposibil sa poti prognoza toti factorii de risc", a spus Dumitru.

Potrivit acestuia, inflatia anuala ar trebui sa se stabilizeze in jur de 7% in urmatoare luni, dupa care sa se indrepte spre 4% la sfarstul anului, dupa eliminarea impactului cresterii TVA din 2010.

"In mod normal, in lunile urmatoare, inflatia ar trebui sa se stabilizeze in jur de 7%, dupa care, o data cu eliminarea impactului cresterii TVA din 2010, adica incepand din iulie 2011, ar trebui sa avem o scadere foarte puternica a inflatiei anuale Vom avea o scadere destul de importanta a inflatiei anuale si in luna ianuarie, in conditiile in care in ianuarie 2010 am avut o inflatie lunara foarte ridicata.


Cel mai probabil, ianuarie 2011 va avea o inflatie lunara mult mai mica decat cea de cu un an in urma, astfel incat e posibil ca inflatia anuala sa scada cu un punct procentual in termeni anuali, dar se va mentine in jur de 7% pentru cateva luni pana pe la jumatatea anului, dupa care vom avea o scadere foarte puternica in iulie si ne vom indrepta spre un 4% la sfarsitul anului", a mai precizat Dumitru.

Rata anuala a inflatiei a crescut in decembrie la 7,96%, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 9,76%, a cresterii tarifelor la servicii cu 6,43% si a scumpirii produselor alimentare cu 6,45%.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1016 ori