Cum se sparge bula IT din România. Valul de concedieri din 2024 pune sub semnul întrebării evoluția pieței

Luni, 18 Martie 2024, ora 21:30
0 citiri
Cum se sparge bula IT din România. Valul de concedieri din 2024 pune sub semnul întrebării evoluția pieței
IT-ul, un segment dezvoltat masiv în ultimii ani în România, pare să se afle la un punct de cotitură. FOTO Unsplash

Pe fondul contracțiilor tot mai vădite care au avut loc în economia mondială a ultimilor doi ani, exacerbate de costul ridicat al împrumuturilor și de o teamă tot mai mare de scădere a lichidităților și chiar de faliment, companii foarte mari din industria IT au făcut restructurări și au operat concedieri în masă.

Fenomenul nu a ocolit piața IT din România și, deși domeniul încă este unul dintre cele mai bine plătite de la noi din țară, tot mai multe companii fie dispar, în cazul startupurilor, fie își reduc puternic operațiunile și, implicit, cheltuielile și orizontul de creștere fulminantă care marca domeniul înainte de pandemie.

În legătură cu acest subiect, un editorial recent Ziarul Financiar rezumă situația: „de peste un an, piaţa de IT de la noi dar şi din lume şi-a redus creşterea spectaculoasă şi susţinută. Din cauza restucturărilor începute în America în trimestrul patru din 2022, care s-au extins în întreaga lume, piaţa românească de IT, care este în cea mai mare parte lohn în IT, adică IT-iştii noştri lucrează pentru proiectele altora, a început să se răcească. Companiile din domeniu, multinaţionale şi locale, s-au trezit cu scăderea numărului de proiecte, cu reducerea comenzilor, cu tăierea contractelor, iar în acest fel orele IT-iştilor nu s-au mai acoperit aşa de uşor. Spre surprinderea tuturor, în special a IT-iştilor, dintr-odată au început să se reducă angajările, salariile nu au mai crescut atât de spectaculos, numărul posturilor disponibile s-a redus, companiile au început să se uite la ce fac toţi IT-iştii pe care îi plătesc, dacă au comenzi pentru ei sau nu.”

Cum a avut loc procesul la noi în țară: Concedierile în masă și reducerea creșterii

În contextul unei prudențe accentuate pe piața IT, companiile adoptă o abordare mai conservatoare în ceea ce privește angajările și creșterile salariale, potrivit Oanei Botolan, managing partner la CTeam Group. "Nu se mai angajează ca înainte și chiar s-au înghețat angajările. Salariile nu mai cresc ca în anii trecuți," a afirmat aceasta pentru ZF Live.

Este cazul mai multor companii din marile centre IT din țară. NTT Data România, fosta EBS România, a anunțat recent că urmează să opereze un set extins de disponibilizări, ar urma să renunțe la mai mulți angajați, potrivit Ziarul de Cluj, citat de Adevărul. „Din totalul de aproximativ 160 de membri ai departamentului ETEC, peste 100 au primit zilele trecute invitații la întâlniri 1la1, cele mai multe online, în care li se propune să demisioneze, primind în schimb un pachet modest de compensații financiare care nu a fost făcut public și care diferă de la un om la altul”, arată sursa citată.

Primii vizați de acest val de concedieri colective mascate sub forma unor despărțiri amiabile sunt angajații de pe bench (care în prezent nu sunt activi în proiecte comerciale), ei reprezentând acum circa 70% din totalul angajaților.

Compania a răspuns acoperirii mediatice a fenomenului prin a susține că nu va disponibiliza mai mult de 2% din personal: „Rămânem conectați la realitățile pieței și luăm decizii corecte pentru ca întreaga echipă NTT DATA să urmeze un parcurs comercial pozitiv. În acest registru înscriem inclusiv decizia de a gestiona un Bench de specialitate dimensionat la sub 5% din totalul angajaților noștri. Vorbim despre colegi care deși nu ocupă un loc în producție, din cauza unor schimbări reale și naturale din piața producătorilor auto, au primit și primesc remunerație, programe de training sau reconversie profesională, după caz, din partea angajatorului. Ponderea angajaților cărora compania le-a propus o soluție de încheiere amiabilă a colaborării nu depășește 2% din numărul total de angajați și colaboratori”, au mai transmis reprezentanții NTT.

Contextul mai larg a fost explicat recent într-o analiză Economedia: „Compania este unul dintre jucătorii importanți din România, ocupând locul 15 la cifra de afaceri în 2022 între companiile de profil la nivel național, conform Termene.ro. NTT este pe locul 3 în Cluj, după Endava și Cognizant. NTT Data a avut în 2022 o cifră de afaceri 471,18 milioane de lei (+10% față de anul precedent), un profit de 1,28 milioane de lei (+135%) și 1.118 angajați (de la 1.106 anul precedent). Chiar dacă cifrele sunt în creștere față de anul precedent, menționăm că firma avea un profit de 18-21 de milioane de lei, în perioada 2017-2019. Datoriile companiei se ridicau în 2022 la 120 de milioane de lei și au crescut constant, în ultimii ani, de la 34 de milioane în 2017.”

Același fenomen însă a avut loc la Cognizant Softvision, companie care deja a procedat la mai multe valuri de concedieri folosind aceeași metodă. Informațiile pe care le-am primit arată că, de la începutul anului 2024, firma a disponibilizat peste 100 de angajați, mai ales din departamentele de IT support (operațional și call center) și Human Resources. „Ironia sorții face ca, după ce au fost puse să cheme oamenii la întâlniri în care să le impună să își dea demisiile, chiar angajatele din departamentul HR să pățească la rândul lor același lucru”, arată sursa citată.

Mai mult, Playtika, Oracle și Electrolux sunt alte câteva nume din IT-ul românesc care s-au alăturat fenomenului mondial al disponibilizării angajaților. În decembrie 2022, compania de divertisment digital, Playtika, cu sediul central în Israel, dar care are mulți angajați în România, a disponibilizat 610 de angajați - 15% din angajații firmei, detalia Europa Liberă România în ianuarie.

Compania multinațională Oracle, una dintre cele mai ample prezențe în sectorul IT românesc, cu peste 4.300 de angajați în țară, a concediat deja primii 100 de angajați pe 5 ianuarie, iar planul vizează în total 184 de angajați, potrivit unui document obținut de publicația Libertatea, citat de Europa Liberă.

Fenomenul vine ca o continuare a mișcărilor similare de anul trecut. Una dintre cele mai radicale restructurări în 2023 a venit dinspre gigantul din consultanță și IT Accenture, cu afaceri și în România, care a anunțat concedierea a 19.000 de angajați pe o durată de 18 luni, în cadrul măsurilor de reducere a costurilor, începând cu luna martie a anului trecut.

Dan Zaharia, consultant IT și fondator al companiei Fab Lab din Iași, a declarat pentru Europa Liberă că fenomenul concedierilor a ajuns în întreaga țară, însă fără un impact puternic încă. „Concedierile s-au făcut pe fondul unor angajări foarte mari în perioada pandemică,” spune Dan Zaharia. Expertul a declarat că efectul se resimte mai puțin în România decât în Statele Unite, din simplul motiv că „un om pe care îl dai afară din State probabil valorează cât salariul anual al multor oameni din România.”

Boom-ul pandemic și spargerea bulei de creștere

Comparativ cu 2019, anul dinaintea declanșării pandemiei, România a înregistrat în 2022 a doua creștere din UE a cheltuielilor de consum pe gospodărie (+10%), după Croația (+13,7%). Bulgaria și Estonia au avut și ele reveniri puternice ale cheltuielilor de +9% fiecare dintre ele. Restricțiile impuse de pandemia de Covid-19 în Europa a avut un impact sever asupra economiilor țărilor UE, care se reflectă în conturile naționale din 2020 și 2021.

Impactul a fost semnificativ asupra nivelului general al cheltuielilor, cât și al structurii consumului gospodăriilor, dar în 2022 s-a înregistrat o revenire la nivelurile pre-pandemice aproape pentru toate categoriile, arată datele publicate de Eurostat, citate de cursdeguvernare.ro. La pachet, arată statisticile europene, a venit și un boom al consumului de servicii în 2022, ceea ce a oferit multor companii, din industria IT și comerț mai ales, sentimentul unei reveniri la curba de creștere economică de dinaintea pandemiei.

Ca dovadă, în 2022, piața IT din România ajunsese la o valoare de 9 miliarde de euro, iar rata de creștere a sectorului IT era calculată la momentul respectiv la 15 – 17% anual, de trei ori mai rapid decât media națională, potrivit unor date ale Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care anunță rezultatele celui mai recent studiu desfășurat asupra stării industriei IT în România.

În prezent, specialiștii estimează că numărul angajaților din sectorul IT riscă să stagneze sau chiar să scadă în 2024. Numărul de angajați din sectorul IT a ajuns la finalul anului 2023 la 147.200 de persoane, în creștere cu 5,1% față de anul precedent. Ritmul de creștere este însă mult redus față de anii anteriori, când majorarea anuală a fost de peste 10%, cu un vârf în perioada pandemiei, în 2021 (+15%), după cum arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cercetătorii anticipează că numărul de salariați în domeniul IT din România ar putea stagna sau chiar ar putea scădea ușor în 2024, conform unei analize transmise pentru Economedia. De asemenea, ar trebui să asistăm la o reconfigurare a pieței, în care companiile IT renunță la outsourcing și mizează pe inovație, o mișcare despre care se vorbește de ani de zile în domeniu.

În ceea ce privește sectorul IT românesc, cercetătorii amintesc că în anii recenți acesta a înregistrat o creștere vizibilă, atrăgând investiții străine și generând oportunități profesionale diverse pentru specialiști. „Cu toate acestea, trebuie menționat că, în conformitate cu datele Eurostat, proporția specialiștilor IT din numărul total al angajaților este mai mică în România decât media UE (sub 3% în România comparativ cu peste 4% în UE). Totuși, există o tendință îngrijorătoare de încetinire a ritmului de angajare în acest sector, fenomen ce ridică întrebări cu privire la cauzele subiacente”, se arată în analiza Economic Monitor.

Pe substratul evoluțiilor fluctuante ale domeniului, atât în lume, cât și în țară, s-au așezat totodată și măsurile fiscale implementate de Guvern la sfârșitul anului trecut, reclamate de mulți economiști ca fiind gândite în detrimentul sau măcar neținând cont de nevoile sectorului privat în ansamblu. Eliminarea beneficiilor salariale ale angajaților din IT a forțat în plus mâna angajatorilor, puțini dintre aceștia reușind să compenseze efectul legii la nivelul salariilor nete. Așa că e posibil ca fenomenul restrângerii pieței să continue anul acesta, înainte de orice indiciu de revenire a pieței.

Cum a debutat 2024 pentru sectorul IT la nivel mondial

Doar în ianuarie, peste 23.600 de angajați au fost disponibilizați din cadrul a 85 de companii de tehnologie, potrivit datelor de pe platforma Layoffs, citate de CNBC. Aceasta reprezintă cea mai severă lună din punct de vedere al disponibilizărilor din martie 2023, când 38.000 de persoane au fost concediate, arată o analiză a situației publicată de Ziarul Financiar.

Astfel, compania germană SAP a comunicat la începutul anului reducerea a aproximativ 8.000 de posturi, echivalentul a 7% din totalul angajaților la nivel mondial, în vreme ce Microsoft a eliminat 1.900 de poziții în divizia sa de gaming. De asemenea, eBay a decis să elimine 1.000 de posturi, ceea ce reprezintă 9% din totalul angajaților săi cu normă întreagă, iar fintech-ul Brex a redus 20% din echipa sa, afectând sute de angajați.

Google și Amazon au renunțat fiecare la câteva sute de angajați de la începutul anului, în timp ce Discord a tăiat 17% din personal, adică aproximativ 170 de angajați.

Ulterior, în luna martie, IBM a anunțat că își reduce personalul de marketing și comunicații, asta după ce compania anunțase o strategie de înlocuire a peste 8.000 de locuri de muncă cu ajutorul inteligenței artificiale, raportează TechCrunch. Potrivit aceleiași surse, compania de gaming EA a redus 5% din forța de muncă, afectând 670 de angajați, pe măsură ce se îndepărtează de „dezvoltarea viitoarelor IP licențiate.”

Compania globală de telecomunicații Cisco a anunțat de asemenea în februarie că va elimina 5% dintre angajații săi, afectând mai mult de 4.000 de persoane, iar Paypal a început concedierile la nivelul întregii companii. Deși nu este clar câte persoane vor fi afectate, o sursă a declarat pentru TechCrunch că se așteaptă să fie în rândul miilor.

Punctul culminant al disponibilizărilor în sectorul IT a fost în ianuarie 2023, când 277 de companii tehnologice au disponibilizat aproape 90.000 de persoane.

...citeste mai departe despre "Cum se sparge bula IT din România. Valul de concedieri din 2024 pune sub semnul întrebării evoluția pieței" pe Ziare.com

#piata IT Romania, #piata IT, #locuri de munca IT, #concedieri Romania, #concediere angajati, #disponibilizari Romania , #Stiri Internet