Ce îi așteaptă pe prosumatori în 2024. Propunerile legislative care schimbă jocul pentru fotovoltaice

Vineri, 15 Decembrie 2023, ora 04:00
0 citiri
Ce îi așteaptă pe prosumatori în 2024. Propunerile legislative care schimbă jocul pentru fotovoltaice
În 2024, finanțarea acordată prin Programul de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice va fi de 10.000 lei pe solicitant. FOTO Pixabay

Conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, se anticipează o reducere semnificativă a finanțărilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în anul următor.

În plus, președintele României a trimis marți, 12 decembrie 2023, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale. Cererea de reexaminare aduce în discuție mai multe inadvertențe, printre acestea numărându-se majorarea pragului de capacitate instalată pentru compensație cantitativă la 400 kW, includerea capacității de stocare a energiei în definiția prosumatorului și posibilitatea de vânzare directă a energiei. De asemenea, se contestă creșterea limitei capacității instalate a prosumatorilor la 900 kW pentru scutirea de la costurile dezechilibrelor în rețea, argumentându-se că aceasta contravine reglementărilor europene, care permit derogări doar pentru instalații sub 400 kW, urmând a se reduce la 200 kW după 2026.

Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, publicată pentru consultare publică de Ministerul Finanțelor, detaliază următoarele schimbări:

În 2024, finanțarea acordată prin Programul de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, cu scopul de a acoperi necesarul de consum și de a livra surplusul în rețeaua națională, va fi de 10.000 lei pe solicitant.

Astfel, subvenția pentru programul Casa Verde Fotovoltaice va scădea la jumătate. Proiectul nu menționează în mod explicit, se presupune că aceste modificări se vor aplica următoarei ediții a programului Casa Verde, dat fiind că fondurile pentru ediția actuală sunt deja alocate, chiar dacă există anumite blocaje.

Care sunt modificările Legii energiei electrice și a gazelor naturale

Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea art. 319 alin. (10) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prosumatorii obțin drepturi noi începând cu ianuarie 2024. Legea a fost însă contestată de asociațiile furnizorilor de energie, pe motiv că favorizează prosumatorii în detrimentul furnizorilor de energie, afectându-le activitatea.

La data de 25 noiembrie 2023, Parlamentul României a transmis Președintelui României legea în vederea promulgării, aceasta aducând o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor prin realizarea distincției între prosumatorul persoană juridică și prosumatorul persoană fizică.

Propunerile de modificare includ și actualizări ale regulilor referitoare la majorarea pragului de capacitate instalată pentru a putea beneficia de compensație cantitativă până la 400 kW, extinderea definiției prosumatorului pentru a include capacitatea de stocare a energiei, posibilitatea de a vinde energia direct unui alt consumator conectat direct la sistemul de producție, și opțiunea de a compensa surplusul de energie generat cu consumul de la un alt loc de consum, cu condiția ca acesta să aparțină aceluiași furnizor și aceluiași operator de distribuție.

În plus, noul act normativ prevede creșterea limitei capacității instalate a instalațiilor prosumatorilor la 900 kW, până la care nu sunt obligați să suporte costurile dezechilibrelor pe care le generează în rețea. Având în vedere conținutul normativ al legii transmise la promulgare, se apreciază că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament, pentru motivele care sunt dezvoltate în cerere de reexaminare transmisă în atenția lui Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Senatului, după cum urmează:

În prezent, articolul 3, punctul 92 din Legea nr. 123/2012, care nu a fost modificat de legea recent reexaminată, descrie un producător de energie electrică ca fiind o persoană fizică sau juridică ce se ocupă cu producerea de energie electrică, inclusiv în cogenerare. De asemenea, articolul 10 din aceeași lege stabilește, ca regulă generală, că producătorii de energie electrică cu capacități egale sau mai mari de 1 MW necesită licențiere, tratându-se astfel ca o activitate principală, similar cu alți producători.

Conform articolului I, punctul 2 din legea reexaminată, „prosumator” este definit ca un client final care operează în spațiul propriu și produce energie electrică din surse regenerabile pentru consumul personal. Acesta poate stoca și vinde energia electrică produsă sau stocată și poate compensa financiar surplusul de energie electrică produs și livrat, cu anumite condiții legate de furnizorul de energie și operatorul de distribuție, cu condiția ca producerea de energie să nu fie activitatea lor comercială sau profesională principală.

În lumina acestor informații, definiția prosumatorului trebuie să fie aliniată cu articolul 3, punctul 92 și articolul 10 din Legea nr. 123/2012, prin stabilirea explicită a pragului de capacitate pentru această categorie.

Este de asemenea important de menționat că, potrivit articolului 5 din Regulamentul (UE) 2019/943, toți participanții la piață sunt responsabili pentru dezechilibrele pe care le cauzează în sistem. Cu toate acestea, reglementările europene permit derogări pentru instalațiile de producție de energie electrică care folosesc surse regenerabile de energie și au o capacitate de producție mai mică de 400 kW.

Pe de altă parte, legea supusă reexaminării prevede că responsabilitatea în materie de echilibrare nu se aplică prosumatorilor cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW. Completarea adusă definiției prosumatorului la art. 3 pct. 95 lit. b) pct. (ii) din legea supusă reexaminării, potrivit căreia prosumatorul poate compensa financiar excedentul de energie electrică produsă și livrată la un loc de producere și consum cu energia electrică consumată din rețea pentru alte locuri de consum și/sau locuri de producere și consum ale acestora „dacă locurile de consum și/sau locurile de producere și consum sunt racordate la rețeaua electrică a aceluiași operator de distribuție a energiei electrice, cu condiția ca producerea de energie electrică să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară;” se poate constitui într-o barieră în ceea ce privește accesul prosumatorilor la piața de energie electrică.

Având în vedere faptul că furnizorul gestionează relația cu operatorii de distribuție pentru locurile de consum ale clientului final prosumator, se impune reanalizarea acestui efect. La nivel european, Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică stabilește norme pentru a asigura funcționarea pieței interne de energie electrică, precum și cerințe legate de dezvoltarea de energie din surse regenerabile și de politica de mediu, în special norme specifice pentru anumite tipuri de instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu privire la responsabilitatea în materie de echilibrare, dispecerizare și redispecerizare, precum și un prag pentru emisiile de CO2 pentru noua capacitate de generare, în cazul în care această capacitate este supusă unor măsuri temporare pentru asigurarea nivelului necesar de adecvare a resurselor, și anume mecanismelor de asigurare a capacității, arată InvestEnergy.

Articolul 5, alineatul (1) din Regulamentul menționat stabilește responsabilitatea participanților la piață în ceea ce privește echilibrarea sistemului, exprimând că „toți participanții la piață sunt răspunzători pentru dezechilibrele pe care le generează în sistem”. În acest cadru, participanții fie își asumă personal responsabilitatea echilibrării, fie transferă această responsabilitate printr-un contract unei părți terțe responsabile pentru echilibrare. Aceste părți responsabile cu echilibrarea sunt răspunzătoare financiar pentru dezechilibrele pe care le produc și contribuie la stabilizarea sistemului electroenergetic.

Alineatul (2) al aceluiași articol specifică trei condiții în care statele membre pot permite excepții de la această responsabilitate de echilibrare. Una dintre aceste excepții se referă la instalațiile de producție a energiei electrice care folosesc surse regenerabile de energie, cu o capacitate instalată mai mică de 400 kW. Conform alineatului (4) al articolului 5, după 1 ianuarie 2026, această excepție se va aplica doar instalațiilor de producție care utilizează surse regenerabile de energie cu o capacitate instalată sub 200 kW. Acest lucru indică o evoluție către un sistem în care derogările sunt mai restrânse, pentru a încuraja internalizarea costurilor de către prosumatorii.

Totuși, conform articolului I, punctul 3 din legea care este reexaminată, „prosumatorii cu o capacitate instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW sunt scutiți de responsabilitatea în materie de echilibrare. Responsabilitatea revine furnizorului lor, conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE)”. Aceasta înseamnă că legislația națională propune o abordare diferită, extinzând pragul pentru scutirea de responsabilitatea de echilibrare la o capacitate mai mare pentru prosumatori.

Noua limită reglementată reprezintă mai mult decât dublul limitei admise prin regulamentul european, iar prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (4) din Regulament, începând cu 1 ianuarie 2026, limita care prevedea posibilitatea statelor de a institui o astfel de exceptare este și mai redusă, la 200 kW. Efectul acestei exceptări de la responsabilitatea pentru dezechilibrele cauzate în sistem și transferul responsabilității strict asupra furnizorului, în condițiile reglementate de ANRE, implică costuri suplimentare, suportate de consumatorul final.

Reglementarea compensării cantitative

Articolul I, punctele 1 și 4 din legea reexaminată introduc definiția compensării cantitative și stabilesc o nouă limită de 400 kW pentru capacitatea instalată, până la care furnizorii de energie electrică sunt obligați să efectueze compensarea cantitativă. Conform articolului I, punctul 1, în referire la articolul 3 din Legea nr. 123/2012, se adaugă un nou punct, 231, care definește „compensarea cantitativă” ca procesul prin care furnizorul de energie electrică evidențiază în factura prosumatorului cantitatea de energie consumată din rețea și cantitatea de energie produsă și livrată de prosumator, facturând lunar diferența.

În mod similar, articolul I, punctul 4, modifică articolul 731, alineatul (3) din Legea nr. 123/2012, stabilind noua limită pentru compensarea cantitativă și impunând noi obligații furnizorilor de energie electrică. Aceste obligații includ realizarea compensării cantitative între energia livrată și consumată, utilizând prețul energiei electrice active din contract, și emiterea facturilor pentru energia produsă din surse regenerabile, în numele și în contul prosumatorilor, pentru cei obligați să emită facturi conform Codului fiscal.

Forma actuală a articolului 731, alineatul (3) din Legea nr. 123/2012, prevede compensarea cantitativă pentru prosumatorii cu o capacitate instalată de până la 200 kW. În plus, articolul III din legea reexaminată extinde efectele noilor condiții de compensare cantitativă și asupra contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice din surse regenerabile aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a legii.

Această schimbare ar putea avea un impact asupra securității relațiilor juridice și ar putea exercita presiuni asupra uneia dintre părțile contractante, afectând potențial și prețurile finale, arată cererea de reexaminare. În plus, eliminarea perioadei de 24 de luni pentru consumul diferenței dintre energia produsă și cea consumată va impune aplicarea imediată a obligațiilor de compensare și decontare.

Articolul I, punctul 4, în referire la articolul 731, alineatul (2) din Legea nr. 123/2012, menționează că autoritățile publice locale cu capacități de producere din surse regenerabile beneficiază, la cerere, de regularizare financiară între energia livrată și consumată. Totuși, nu se specifică limita maximă de capacitate instalată și există o posibilă contradicție cu prevederea general aplicabilă tuturor prosumatorilor, inclusiv celor cu o putere instalată de peste 900 kW.

Cererea de reexaminare stipulează că stabilirea acestor obligații pentru furnizorii de energie electrică necesită clarificări suplimentare pentru a evita confuzii și a asigura o aplicare corectă și echitabilă a regimului facturării, conform prevederilor legale, având în vedere transferul de responsabilități administrative și fiscale de la prosumator la furnizor.

...citeste mai departe despre "Ce îi așteaptă pe prosumatori în 2024. Propunerile legislative care schimbă jocul pentru fotovoltaice" pe Ziare.com

#panouri fotovoltaice, #fotovoltaice, #finantare fotovoltaice, #energie regenerabila Romania, #prosumator, #panouri solare energie , #Stiri Mediu