Italia este victima propriei coruptii

Radacinile scandalului care zguduie de o vreme Italia si care ii are in centru pe emigrantii romani (eventual de etnie rroma) sunt vechi si trebuie cautate in ultimele decenii ale politicii din Peninsula.

Printre tarile Occidentului, Italia a fost un caz special. Unificata si (re)nascuta ca natiune relativ tirziu - desi cu o mareata istorie in spate - a devenit repede un "copil" turbulent la politicii europene si mondiale. In Primul Razboi Mondial, discursurile unui D'Anunnzio au trimis pe front soldati fara arme si cu cizme din carton in picioare (care s-au dus la prima ploaie).

Armata austro-ungara a tocat la ei intr-un asemenea hal, incit desi tara a fost aparent victoriasa la finalul conflagratiei, resentimentele impotriva unui leadership incapabil l-au adus rapid la putere pe un ziarist obscur, Benito Mussolini, care s-a proclamat Duce si a instalat primul regim de extrema dreapta de pe Batrinul Continent.

Il Duce a renascut mitul fasciilor romane, ale miticului trecut al Romei antice, a raspindit nationalismul feroce si revansard. Nu conta ca armata italiana continua sa piarda pe toate fronturile, devenind un aliat mai mult de opereta al Axei.

Doua chestiuni au continuat sa sfisie Italia postbelica, devenita republica prin referendum. Prima: amenintarea comunismului, PCI fiind puternic legitimat de rezistenta antifascista. A doua: crima organizata - reprezentata de Mafia din Sicilia, Camorra din Napoli, N'dragheta din Calabria sau, mai recent Sacra Corona Unita - a dobindit o anvergura unica in lume, mai ales pe fondul framintarilor anilor de dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Mai ales dreapta politica, reprezentata de crestin-democrati, a dezvoltat o cirdasie anticomunista durabila cu "don"-ii din Mezzogiorno - dar nici restul partidelor, inclusiv cel socialist, nu au scapat de valsuri dubioase si amantalicuri insalubre cu oculta criminala. "Strategia tensiunii", aparitia extremismului rosu de tipul Brigazilor Rosii, asasinatele si scandalurile de coruptie au subminat permanent si dramatic credibilitatea clasei politice, in ansamblul sau.

Si nu era o gluma: Italia era membru fondator al Pietei Comune ("bunica" actualei UE) si tinea flancul sudic al NATO in eventualitatea unui conflict cu Tratatul de la Varsovia. Partenerii politici - inclusiv SUA - inchideau ochii la cirdasiile dubioase cu crima organizata, principalul pericol fiind socotit comunismul (la mijlocul anilor '70, comunistii cistigind mai bine de o treime din mandatele parlamentare).

Aici a intervenit si chestiunea emigratiei. Crima organizata din Italia a fost un partener "serios" si activ al fluxurilor de emigranti folositi ca forta de munca ieftina si dispusa la "cotizatii" si "taxe" catre "prieteni". In anii '70, fluxul principal de etnici rommi venea din fosta Yugoslavie, era repartizat pe "sectoare" - de exemplu gestiunea gropilor de gunoi ale municipalitatilor, pentru care se dadeau lupte grele intre variile clanuri. Acest cortegiu era insotit de fenomenele aferente - traficul de carne vie, batai, omoruri, jafuri.

Dupa caderea cortinei de fier, clasa politica italiana a implozat. Cele doua partide traditionale, crestin-democratii si socialistii, au fost mitraliati de operatiunea "Miini Curate" iar pe acest fond au aparut lideri noi, de tipul Berlusconi sau Bossi. Labil inchegate ideologic/doctrinar, aceste partide sunt gata oricind sa cada in plasa populismelor ieftine si a demagogiei care poate deveni contondente.

In acelasi timp, fluxul emigratiei ascunse/ilegale s-a mutat spre est, mai ales spre Romania. Un telefon sau o "atentie" putea rezolva problema unui emigrant care muncea la negru in Italia - nu in Olanda sau in Franta. Asa ca pe linga fluxul emigratiei "oficiale", inclusiv din Romania - mai apoi din Bulgaria, Albania, etc - au fost "ajutati" sa se strecoare si indivizi fara capatii, care treptat au produs o masa critica iar infractiunile comise de ei au ajuns un fenomen si nu doar o suma de incidente nefericite.

In pana de idei, solutii politice si viziuni doctrinare reale, partidele politice ale Italiei au cazut rapid in capcana interbelica - rasism, intoleranta, instigari, abandonarea principiului raspunderii individuale in favoarea responsabilizarii unei intregi comunitati, etc. Cum romanii ajunsesera sa constituie cea mai importanta comunitate de emigranti recenti, au devenit o tinta sigura. Se poate observa si escaladarea discursului rasist pe masura ce situatia economica s-a deteriorat ca urmare a crizei mondiale si a cauzelor interne.

Sigur, asta nu-i scuza pe infractorii care comit delicte - doar ca au dreptul la aparare si prezumtie de nevinovatie. Iar comunitatea nu poate fi condamnata in bloc pentru faptele unui individ sau a unui grup de indivizi: astea ar trebui sa fie truisme intr-o tara fondatoare a Uniunii Europene.

Politia din Peninsula ar trebui sa se intrebe de ce fluxurile infractionale s-au indreptat dupa '90 spre Italia si nu spre Germania sau Franta, de exemplu. Si sa gaseasca raspunsul inclusiv in propria ograda, in filierele de emigratie ilegala coordonate de "buni cetateni italieni" si ignorate de niste autoritati corupte.

Pe masura ce criza - al carei centru se muta dinspre SUA spre Europa/Asia in acest an - isi va arata tot mai dramatic coltii, nationalismele, identificarea "strainului" cu o cauza a relelor, intoleranta si extremismele vor fi tot atitea tentatii pentru niste guvernanti in deriva si lipsiti de solutii reale. Ceea ce acum se intimpla in Italia cu romanii trebuie sa fie un semnal de alarma pentru intreaga Europa, nu doar pentru Bucuresti.