Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pretul energiei de la Nuclearelectrica, majorat cu 5% dupa introducerea taxei pe stalp

Pretul energiei de la Nuclearelectrica, majorat cu 5% dupa introducerea taxei pe stalp


Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a majorat tariful mediu pentru energia electrica vanduta de Nuclearelectrica pe baza de contracte reglementate cu 5,6%, la 154,07 lei/MWh, pret care ia in calcul costurile generate de taxa pe stalp.

Pretul pentru energia vanduta de Nuclearelectrica pe timp de zi prin contracte reglementate a fost majorat la 176,85 lei/MWh, fata de 167,36 lei/MWh in primul semestru din acest an, potrivit unui anunt publicat luni de companie.

Pretul pentru energia vanduta pe timp de noapte a urcat la 108,5 lei/MWh, de la 102,68 lei/MWh anterior. Noile tarife sunt valabile incepand de la 1 iulie 2014.

Astfel, pretul mediu ponderat pentru energia livrata de Nuclearelectrica pe baza contractelor reglementate incepand de la 1 iulie va urca la 154,07 lei/MWh, fata de 145,8 lei/MWh in prima jumatate a acestui an. Aceste preturi nu includ tariful reglementat pentru introducerea energiei in reteaua de transport, de 10,02 lei/MWh, precizeaza Nuclearelectrica.

Potrivit companiei, ANRE a tinut cont, la stabilitea noilor preturi, de costurile generate de instituirea impozitului special pe constructii, avand la baza documentele aferente primei plati efectuate de Nuclearelectrica in luna mai.

Nuclearelectrica estimeaza ca, prin aplicarea noilor preturi reglementate in semestrul al doilea din acest an va inregistra o crestere a veniturilor din vanzarea de energie electrica pe piata reglementata de aproximativ 15,8 milioane lei.

Marian Cernat, director in ANRE, a declarat luni ca Autoritatea va recunoaste din 1 iulie in facturile la electricitate costurile Hidroelectrica si Nuclearelectrica aferente taxei pe constructiile speciale.

Guvernul vrea sa incaseze 1,5 miliarde de lei de pe taxa pe stalp

Impozitul pe proprietate pentru constructiile speciale, de 1,5% din valoarea constructiei, a fost introdus la inceputul acestui an. Prima transa din taxa a fost platita pana la 26 mai, iar a doua are ca termen data de 25 septembrie.

Potrivit estimarilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, compania trebuie sa plateasca in acest an 163 milioane de lei impozit pe constructiile speciale, in timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sunt evaluate la aproximativ 100 de milioane de lei.

Guvernul estimeaza ca incasarile din taxa pe stalp vor totaliza 1,5 miliarde de lei. Hidroelectrica si Nuclearelectrica sunt singurii producatori de energie pe care ANRE ii obliga sa livreze electricitate la preturi reglementate pentru populatie si firme mici.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1173 ori