FACTURI "ELECTRIZANTE" LA ENERGIE. Vezi cat am putea plati in cativa ani

Joi, 21 Iulie 2011, ora 17:02
2563 citiri
FACTURI "ELECTRIZANTE" LA ENERGIE. Vezi cat am putea plati in cativa ani

In timp ce Germania isi inchide toate centralele nucleare pana in 2022, Romania are mari planuri de investitie in domeniul nuclear. Insa, toate acestea au un cost. "O analiza facuta arata ca spre 2017 nota la electricitate poate sa creasca cu pana la 30% ca impact al regenerabilelor. E populatia Romaniei pregatita sa preia acest impact?!", a declarat Teodor Chirica, fost director general Nuclearelectrica.

Problemele de la Fukushima au determinat Germania sa renunte complet la energie nucleara pana in 2022. E un semnal foarte puternic dat de cea mai bogata tara a UE….

Nu este surprinzator. Germania s-a intors la politica de acum un an.

In ultimii 10-15 ani, Germania, pornind de la coalitia socialista cu verzii continuata si cu coalitia dintre populari si socialisti, a avut o puternica politica antinucleara – de limitare a duratei de viata, de inchidere a centralelor nucleare si de stopare a constructiei de centrale nucleare.

A fost o anumita scanteie de speranta ca vor continua acest program. Doamna Merkel facea niste afirmatii care s-au spulberat in momentul in care a simtit ca este un pericol electoral.

Diferenta dintre un politician si un om politic este ca primul se gandeste la viitorul mandat, in timp ce omul politic se gandeste in perspectiva.

Din pacate, Merkel a gandit ca un politician.

Trebuie sau nu ca Romania sa continue sa dezvolte acest domeniu?

Romania trebuie sa continue domeniul energiei nucleare. Imediat dupa intalnirea de la Viena din iunie, ministrul Economiei a spus ca Guvernul va sprijini cotizarea programului nuclear civil luand toate masurile necesare ca legislatia din domeniul nuclear sa se alinieze la standardele internationale.

Pentru Romania, energia nucleara este vazuta ca parte a mixului energetic national pe termen mediu.

Energia nucleara este un contributor la securitatea energetica a tarii.

In ciuda a tot ceea ce se spune, energia nucleara este competitiva si se vede si in cazul Cernavoda, la cum este plasata in piata si la cat de atractive sunt pachetele pe care le scoate Nuclearelectrica la vanzare pe piata de electricitate.

Concret, am avea alte solutii de a ne asigura energetic viitorul?

Sunt si alte solutii, energia nucleara nu e singura.

Sigur ca o cota rezonabila de energie regenerabila este absolut necesara. Pe de alta parte, energia regenerabila aduce profituri bunicele celor care s-au bagat in aceasta afacere.

La nivelul Comisiei Europene s-a acceptat schema propusa pentru certificate verzi, de aceea profitul si atractivitatea vor creste, ceea ce este foarte bine pentru investitori.

In final, va plati consumatorul, cel care cumpara produse si servicii care au inglobata energia electrica.

O analiza facuta arata ca spre 2017 nota la electricitate poate sa creasca pana la 30% ca impact al regenerabilelor. E populatia Romaniei pregatita sa preia acest impact?!

Avem nevoie de energie regenerabila, insa ideea potrivit careia in 2050 vom avea intre 80-100% regenerabile este una fantezista si nu are suport tehnic.

Germania sa nu zica ca firmele mari au inceput sa scada mult pe bursa.

Unele au inceput sa devina atractive ca achizitii pentru parteneri cu posibilitati financiare puternice  si s-ar putea sa vedem capital extra in UE.

Deja multe firme germane sunt detinute de companii din afara Uniunii. E posibil ca acest lucru sa se intample si cu unele din marile companii energetice germane.

Patru din sase investitori interesati de construirea celor doua reactoare noi la Cernavoda au abandonat cursa. E o lovitura pentru proiect…

Cursa a fost abandonata inainte de Fukushima, iar ratiunile au fost foarte bine explicate.

Cei care au abandonat cursa au spus ca lucrurile se miscau mult prea lent in Romania si de aceea s-au dus catre alte oportunitati.

Acum vedem ca unele din aceste firme au probleme si cu alte investitii, cel putin doua din ele au probleme in a sustine programele de investitii si au datorii foarte mari.

Au avut o lista cu 7-8 proiecte, si-au stabilit prioritatile si au considerat, din pacate pentru noi, ca Cernavoda nu mai e o prioritate pentru ei.

Cum va arata tabloul energetic european peste 20 de ani?

Potrivit unor studii facute de mai multe institutii care reprezinta industria nucleara, in 2050 energia nucleara va reprezenta 20-30% din mixul energetic.

Sunt limitari politice, ca in Germania. Elvetia a luat o decizie politica de a stopa tot proiectul Resun.

Sunt argumente care pot duce la o cota a energiei nucleare intre 20-30% in 2050.

Exista acest impact al Germaniei care este fluturat ca un standard antinuclear, dar sa nu uitam ca 13 state ale UE nu si-au schimbat politica nucleara.

Problemele apar in 4 state.

Belgia si-a suspendat decizia de extindere a duratei de viata, Germania stim cu totii, Italia ramane pe o pozitie pe care a avut-o pana acum 2-3 ani cand premierul Berlusconi a aclamat reluarea programului nuclear, iar Elvetia a votat pentru eliminarea energiei nucleare din mixul energetic.

Elvetia are acest proiect Resun al mai multor companii de electricitate elvetiene pe care de vreo 15 ani il tot plimba.

Cate centrale nucleare ar trebui sa aiba Romania ca sa isi acopere integral necesarul energetic?

Daca ma uit pe draft-ul de strategie de la Ministerul Economiei e evident ca avem nevoie de finalizarea proiectului de la Cernavoda, de completarea acelor 4 unitati si undeva spre deceniul viitor trebuie sa avem in vedere capacitati intre 2000-4000 de megawati, astfel incat cota nucleara in Romania sa ramana undeva la 25-30%.

Care ar trebui sa fie mixul energetic al Romaniei?

Carbunele ramane o sursa importanta, cu toate aspectele.

Se discuta despre extragerea si stocarea carbonului. Sa nu uitam ca si aceasta e o tehnologie destul de costisitoare, care va creste mult pretul energiei produsa din carbune.

Carbunele va ramane la o cota la 25-30%. Avem si cota de apa, aceasta binefacere a energiei hidro care trebuie dezvoltata si, bineinteles, nu trebuie neglijata nici energia regenerabila.

Prin urmare, as putea spune cate 25% pentru fiecare - nuclear, carbune, energie regenerabila si hidro.

Vom vedea scenariul unei crize energetice in Romania?

Trebuie sa ne uitam la o serie de proiecte majore care nu s-au realizat sau sunt intarziate.

Deocamdata se mai gafaie si cu vechile centrale, dar poate ca la un moment dat aceasta politica de retehnologizare s-ar putea sa nu fie cea mai buna.

Vad ca si in zona lignitului se discuta despre unitati noi. Avem nevoie de investitii noi.

Nu suntem inca in pericol de criza, insa ar fi cazul sa se inceapa acele proiecte intre companiile de stat si marii operatori privati din Romania.

Intre 2015-2020 trebuie neaparat sa apara capacitati noi in piata romaneasca.

Interviu realizat de Oana Dumitroiu

România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România şi Coreea de Sud au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare, care vizează inclusiv îmbunătăţirea echipamentelor nucleare,...
#centrala nucleara, #energie, #energie nucleara, #energie regenerabila, #factura energie, #pret energie electrica , #stiri Nuclearelectrica