Copiii care folosesc in exces telefoanele mobile sunt mai putin sociabili - studiu

Marti, 18 Martie 2014, ora 10:21
1714 citiri
Copiii care folosesc in exces telefoanele mobile sunt mai putin sociabili - studiu
Sursa foto: TimmyGibson.org

Doua treimi dintre parinti sunt ingrijorati ca, din cauza ca folosesc prea mult timp telefoanele mobile copiii au probleme de relationare cu prietenii si familia, conform unei cercetari anuale, prima de acest gen, efectuata de organizatia Halifax Insurance Digital Home Index.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, efectuat pe baza unui sondaj la care au participat 2.002 persoane - parinti si copii, deopotriva - doua treimi dintre parinti sunt ingrijorati ca, din cauza telefoanelor mobile, copiii lor ar putea avea dificultati in comunicarea cu alte persoane, conform dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

O treime dintre copiii si adolescentii cu varsta de pana la 17 ani isi verifica mesajele de pe telefonul mobil de cateva ori pe ora, iar aproape doua treimi dintre acestia folosesc aceste dispozitive in pat, inainte de a merge la culcare.

"Tehnologia moderna face parte din viata contemporana si, in mod firesc, este reflectata in modul in care functioneaza o familie. Cu toate acestea, devine clar ca o parte dintre copii si adolescenti folosesc excesiv aceasta tehnologie", a declarat psihologul Kairen Cullen.

O treime din parinti si copiii acestora folosesc telefoanele mobile in timpul mesei

Cercetarea a scos la iveala faptul ca o treime din parinti si copiii acestora folosesc telefoanele mobile in timpul mesei si peste o treime din copii (37%) utilizeaza tehnologia moderna pentru a comunica cu membrii familiei in timp ce se afla sub acelasi acoperis.

Compania Opinium Research a efectuat un sondaj la care au participat 1.001 parinti ce au copii cu varsta cuprinsa intre sapte si 17 ani si 1.001 copii cu varsta cuprinsa intre sapte si 17 ani, din aceeasi familie, intre 28 ianuarie si 4 februarie.

Desi aproape trei sferturi dintre parinti au afirmat ca permit copiilor sa tina telefonul mobil si alte dispozitive electronice in camera, 35% au declarat ca nu stiu cat de des sunt folosite acestea, iar peste jumatate se tem ca nu pot tine sub control acest fenomen.

In mod surprinzator, 30% dintre copii au sustinut ca modul in care parintii lor utilizeaza tehnologia ofera un exemplu negativ.

Parintii trebuie sa se adapteze unui climat de comunicare diferit si sa depuna eforturi pentru a asigura conversatii deschise si interesante cu copiii lor, care au crescut cu mesageria instant si retelele sociale. Cu toate acestea, comunicarea virtuala nu va inlocui niciodata contactul direct cu membrii familiei, iar parintii sunt in masura sa incurajeze utilizarea inteligenta si echilibrata a tehnologiei online", a precizat Kairen Cullen.

#copii mobile, #studiu copii, #probleme copii , #Telefoane mobile