Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cele mai noi tendinte si strategii de promovare in mobile marketing, prezentate la Bucuresti

Cele mai noi tendinte si strategii de promovare in mobile marketing, prezentate la Bucuresti


Cele mai noi tendinte si strategii de promovare in mobile marketing vor fi prezentate la Bucuresti, intre 16-17 mai 2013, in cadrul celei de-a sasea editii a Mobile Conference, cel mai mare eveniment dedicat promovarii si dezvoltarii aplicatiilor in mediul mobil.

Evenimentul este organizat impreuna cu Nokia, Voxline si Syscom Digital si va avea loc la Howard Johnson Hotel Bucuresti.

Mobile Conference va reuni numerosi marketeri si cei mai buni specialisti din mediul mobil: operatori de servicii, producatori, dezvoltatori si agentii interactive.

Evenimentul aduce in acest an un concept complex, cele doua zile de eveniment vor cuprinde sesiuni interactive de conferinte, seminarii intensive, un program de workshop avansat si gala de premiere Mobile Awards, ce ofera recunoastere celor mai bune campanii si aplicatii mobile din domeniu.

Editia din acest an va aduce in prim plan cele mai noi idei si solutii pentru promovarea eficienta a brandurilor in mediul mobil, idei de crestere a vanzarilor si crearea interactiunii intre branduri si consumatori.

"Mediul mobil cunoaste o adoptie accelerata in randul companiilor din Romania. Daca pana de curand vorbeam de un interes deschis fata de modalitatile de promovare pe telefoanele mobile, astazi vedem o extindere a afacerilor in acest mediu sau idei de aplicatii, care pot fi monetizate pe baza de clienti din Romania. De aceea, Mobile Conference Romania promite cel mai bun si mai avansat program dintre toate editiile de pana acum", spune Cristian Manafu, initiatorul evenimentului.

Prima zi, 16 mai, cuprinde doua sesiuni de conferinte si seminarii intensive, care vor prezenta strategii eficiente de creare a campaniilor de mobile marketing, sfaturi practice pentru cresterea vanzarilor si oportunitatile de business din mediul mobil. La sfarsitul primei zile, va avea loc gala de premiere Mobile Awards.

Mobile Marketing Forum (16 mai) va prezenta notiuni complexe de mobile marketing, studii de caz si cele mai bune practici si strategii de integrare a mobile advertising-ului in campanii de comunicare complexe.

Evenimentul se adreseaza profesionistilor din zona de marketing, dar si reprezentantilor agentiilor interactive si ai companiilor care activeaza in zona mobile. In cadrul sesiunilor de conferinte, va fi prezentat in exclusivitate un studiu dedicat marketingului mobil, realizat de compania Unlock Research. Rezultatele vor dezvalui cele mai in voga instrumente actuale de marketing mobil si care este perceptia consumatorilor privind aplicatiile mobile.

Invitati speciali in cadrul conferintei sunt Samuel Portugal (CCO, YDigital Media) si Zalewski Dariusz (Services Head, Central Europe, Nokia Polonia).

Cea de-a doua zi a evenimentului (17 mai) va cuprinde patru sesiuni de workshopuri avansate, sustinute de trainerul britanic, Rob Thurner, fondator al platformei Mobile Training Academy.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2296 ori