Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Noi cheltuieli in bugetele companiilor. Microsoft te pune sa schimbi Windows-ul XP

Noi cheltuieli in bugetele companiilor. Microsoft te pune sa schimbi Windows-ul XP


Microsoft va retrage, incepand cu 9 aprilie 2014, suportul pentru Windows XP si Office 2003, ceea ce inseamna ca utilizatorii acestor doua produse nu vor mai primi update-uri de securitate si nu vor mai beneficia de avantajele suportului tehnic oferit de companie.

In 2002, Microsoft a introdus politica referitoare la ciclul de viata al serviciilor de suport, pornind de la sugestiile clientilor de a oferi mai multa transparenta si predictibilitate pentru serviciile de suport acordate pentru produsele sale.

Conform acestei politici, produsele Windows si Office beneficiaza de cel putin 10 ani de suport la nivel de pachet Service Pack. Avand in vedere acest calendar, suportul pentru Windows XP SP3 si Office 2003 va expira la 8 aprilie 2014.

Ce solutii ofera Microsoft?

Microsoft recomanda utilizatorilor Windows XP si Office 2003 upgrade-ul la Windows 8, respectiv Office 365 - solutii moderne pentru utilizatori individuali si pentru organizatii, de care oamenii beneficiaza acasa, la serviciu sau in miscare.

"Microsoft indeamna utilizatorii de Windows XP si Office 2003 sa faca upgrade catre Windows 8 si Office 365 in perioada imediat urmatoare, pentru a profita de avantajele celor mai noi si productive tehnologii. Pentru firme mici, medii, dar si companii mari, dorim sa accentuam in mod special urgenta de a incepe procesul de migrare de la Windows XP catre Windows 8 si testarea aplicatiilor pe noua platforma, in aceste ultime sapte luni ramase pana la expirarea suportului", a spus Ionut Gaota, Windows & Mobility Business Group Lead, Microsoft Romania.

Care sunt costurile unei noi licente

O licenta de Windows 8 Professional are preturi diferite, in functie de modul prin care este cumparata. Astfel, pretul poate ajunge, in magazinele online, de exemplu, pana la 1.000 euro, fara TVA, pentru cinci licente.

Pe pagina oficiala a Microsoft Romania, sunt disponibile doua oferte. O licenta Windows 8 costa 500 de lei, iar una Windows 8 Pro - 12.000 lei.

Din punct de vedere hardware, noul sistem de operare ar putea aduce noi cheltuieli, fiind recomandate PC-uri cu procesorul de cel putin 1 Ghz, cu cel putin 1 GB RAM si spatiu de 16GB pe hard disk (pentru versiunea 32 bit) sau 2 GB RAM si 20 GB pe hard-disk, (pentru versiunea 64-bit), precum si cu un card grafic cu DirectX9.

Care sunt implicatiile?

Dupa 8 aprilie 2014, utilizatorii Windows XP si Office 2003 nu vor mai primi update-uri de securitate si nu vor mai benefici de avantajele suportului tehnic oferit de Microsoft. Utilizarea acestor produse dupa incetarea suportului tehnic va expune utilizatorii la riscuri potentiale, cum sunt cele de securitate sau de lipsa suportului din partea companiilor dezvoltatoare de software si producatorilor de hardware.

In acelasi timp, companiile se expun mai multor vulnerabilitati, printre care riscuri de securitate, probleme cu aplicatiile sau aparitia de timpi de nefunctionare..

Riscuri de securitate, probleme cu aplicatii

In lipsa actualizarilor de securitate ale Windows XP, PC-ul utilizatorului poate deveni vulnerabil la virusi, spyware si alte programe care afecteaza securitatea si confidentialitatea datelor de companie. Programele anti-virus nu vor mai putea oferi protectie completa odata cu expirarea suportului pentru Windows XP.

In acelasi timp, numerosi distribuitori de software si hardware vor retrage suportul pentru produsele care folosesc Windows XP, deoarece nu pot obstine actualizari pentru Windows XP si Office 2003. De exemplu, noul Office este perfect adaptat la sistemul de operare Windows modern si nu va rula pe Windows XP.

O alta problema va fi lipsa centrelor de suport, prin care companiile nu vor mai avea acces la suport tehnic online si prin telefon, in cazul aparitiei unor probleme.

Riscul unei caderi de sistem si al unei intreruperi a activitatii companiei poate creste ca urmare a expirarii suportului si a invechirii sistemelor hardware care functioneaza cu Windows XP.

Utilizarea programelor pentru care Microsoft nu mai ofera suport poate aduce si riscuri de conformitate cu reglementarile in domeniu. Astfel, sistemele lipsite de suport si actualizari sunt vulnerabile la riscurile de securitate, ceea ce poate provoca probleme in cazul unui control efectuat de un organism de audit intern sau extern, ducand la suspendarea acreditarilor si la notificari publice referitoare la esecul organizatiei in a asigura protectia sistemelor si a informatiilor despre clienti si parteneri.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3247 ori