Ziua votului pentru Legea spațiilor verzi. 16 organizații civice cer să nu fie adoptată în această formă: "Un atac direct la sănătate"

Miercuri, 28 Iunie 2023, ora 09:40
548 citiri
Ziua votului pentru Legea spațiilor verzi. 16 organizații civice cer să nu fie adoptată în această formă: "Un atac direct la sănătate"
Imagine panoramică din Capitală FOTO Facebook/ Fundația Eco-Civica

Comisia pentru mediu a Camerei Deputaţilor a adoptat marți,, 27 iunie, mai multe amendamente la proiectul privind modificarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.

Potrivit unui astfel de amendament, "prin derogare de la art. 71 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, autorităţile publice locale pot schimba încadrarea urbanistică pentru acele terenuri încadrate în categoria spaţiilor verzi care au categoria de folosinţă curţi-construcţii şi care au trecut în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice anterior intrării în vigoare a prezentei legi, în baza unor documentaţii de urbanism aprobate conform legislaţiei în vigoare".

"Autorităţile publice au obligaţia de a crea, prin orice modalitate prevăzută de lege, o suprafaţă de spaţiu verde cu 10% mai mare decât cea a cărei încadrare se schimbă într-un termen de maxim 2 ani de la aprobarea schimbării încadrării urbanistice în condiţiile mai sus arătate", mai prevede amendamentul.

Nicuşor Dan a afirmat la dezbaterile din comisie că articolul propus de PSD este cel mai toxic din lege, ducând la dispariţia spaţiilor verzi din marile oraşe.

Reprezentanţii USR au ieşit din şedinţă pentru a nu asigura cvorumul pentru adoptarea acestui proiect.

Totuși, după o pauză de 10 minute, au venit mai mulţi deputaţi de la PSD şi PNL, iar preşedintele comisiei, Virgil Popescu, a anunţat că textul a fost aprobat, cu o abţinere.

Un alt amendament aprobat în comisie prevede că "transformarea zonelor cu altă destinație, din intravilanul existent sau prin extinderea intravilanului, în zone funcționale rezidenţiale, comerciale, industriale sau mixte, în scopul executării de lucrări de construcţii se poate realiza doar în baza unei documentaţii de urbanism cu obligaţia asigurării unei suprafeţe amenajate cu spaţii verzi de minim 20% din suprafaţa terenului a cărui destinație s-a modificat astfel".

16 organizații civice din 10 mari orașe ale României cer ca legea să nu fie votată în această formă

Rețeaua pentru Natură Urbană solicită membrilor PNL și PSD din Camera Deputaților să respingă amendamentele pe care le-au inițiat la Legea spațiilor verzi și care urmează să fie votate în plen miercuri, 28 iunie.

"Prin aceste amendamente votate fără dezbatere reală, pe ultima sută de metri, înainte de închiderea sesiunii parlamentare, se dă posibilitatea de a construi pe spații verzi private și retrocedate.

Acest lucru va încuraja haosul imobiliar și dereglementarea urbanismului în România, va duce la fragmentarea parcurilor existente și va reduce spațiul verde din orașe.

Considerăm că adoptarea acestor amendamente ar fi un atac direct la sănătatea a 12.520.000 locuitori care trăiesc în orașe, adică aprox. 60% din populația țării.

Coaliția de guvernare și-a asumat ca obiectiv de guvernare creșterea spațiului verde din interiorul orașelor și municipiilor, prin refacerea sau construirea de parcuri. A se vedea pagina 9, Obiectiv 10, din Programul de Guvernare 2023-2024: https://gov.ro/.../23-06-16-12-32-52Programul_de...

Cerem coaliției de guvernare să respecte acest obiectiv", au anunțat organizațiile civice.

Rețeaua pentru Natură Urbană este o coaliție de 16 organizații civice din 10 mari orașe ale României:

Asociația Parcul Natural VăcăreștiAsociația Funky CitizensAsociația ”Societatea Organizată Sustenabil” - Cluj NapocaSocietatea Carpatină Ardeleană (EKE) - Satu MareFundația Centrul de Ecologie Montană - BrașovAsociația Walden - Piatra NeamțAsociația GAL Ruralis - BistrițaSocietatea Ornitologică Română - IașiAsociația Bioteam - TimișoaraCentrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă - OradeaFundația Ecotop - OradeaClubul de Cicloturism ”Napoca”Asociația KogayonAsociația CIVICAAsociația ”Codrii Iașilor”Asociația Excelsior - Arad

În viziunea Rețelei pentru Natură Urbană, natura trebuie să devină o componentă majoră a infrastructurii urbane, cu rol esenţial în optimizarea calităţii vieţii.

Protest în Piața Victoriei pentru salvarea spațiilor verzi

Un protest este anunțat în mediul online miercuri seară, 28 iunie, în Piața Victoriei, de la ora 18.

"Noul proiect de Cod Urbanistic ce urmează a fi aprobat prevede construirea de blocuri pe toate spațiile verzi retrocedate.

Vor dispărea Parcul IOR, Parcul Grozăvești, o bună parte din Parcul Tineretului, Parcul Prisaca Dornei, Parcul Brâncuși, Parcul Poligrafiei și multe alte terenuri retrocedate pe spații verzi, baze sportive și locuri de joacă pentru copii, și asta doar în București.

Să ne gândim la sănătatea noastră, la viața copiilor noștri și a generațiilor viitoare, la faptul ca avem peste 500.000 de cancere înregistrate în România și peste 11.000 de decese pe an în București din cauza poluării atmosferice. Pierderea acestor spații verzi ar putea dubla numărul de decese iar numărul de îmbolnăviri ar crește alarmant.

Protestul acesta este ultima șansă de a salva sute de hectare de spații verzi!"

...citeste mai departe despre "Ziua votului pentru Legea spațiilor verzi. 16 organizații civice cer să nu fie adoptată în această formă: "Un atac direct la sănătate"" pe Ziare.com

#lege, #spatii verzi, #vot, #amendamente, #intravilan, #localitati, #protest , #Stiri Mediu