Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Momentul în care două turnuri de la termocentrala Doicești sunt puse la pământ. În locul lor se va ridica prima mini-centrală nucleară VIDEO

Momentul în care două turnuri de la termocentrala Doicești sunt puse la pământ. În locul lor se va ridica prima mini-centrală nucleară VIDEO

Două turnuri de răcire ale fostei termocentrale de la Doiceşti au fost detonate, joi după-amiază, 17 noiembrie. Locul lor va fi luat de primul reactor de mici dimensiuni (SMR) din România.

O demolare controlată a avut loc joi, după orele prânzului, în zona vechii termocentrale Doicești, din județul Dâmbovița. Circulația a fost oprită pe DN 71 Târgovişte-Sinaia pe ambele sensuri de mers.

Termocentrala de la Doicești a fost pusă în funcțiune în 1953 și a fost unitate etalon a sistemului energetic național.

A funcționat până în anul 2009. În 2014 a fost vândută de Termolectrica unui investitor privat. Demolările au început în 2020.

Pe 4 noiembrie 2021, la COP26, americanii de la NuScale şi Nuclearelectrica au semnat un acord de colaborare pentru a avansa implementarea primului reactor modular de mici dimensiuni în Europa. Iar câteva luni mai târziu, la 24 mai 2022, NuScale și Nuclearelectrica au anunțat amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) din România – amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.

Se estimează că viitoarea centrală electrică NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcţii, 2.300 de locuri de muncă în producţie şi va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.

Guvernul Statelor Unite a anunțat o finanțare de 14 milioane de dolari pentru proiectarea primelor centrale cu mini reactor nuclear din Europa. Investiția finală, de ordinul miliardelor de dolari, ar urma să contribuie la independența energetică a României. Anunțul privind primele investiții americane, realizate de guvernul de la Washington și firma New Scale Power LLC, a fost făcut de președintele american Joe Biden la o întâlnire a G7.

Tehnologia SMR a NuScale cea mai matură în ceea ce priveşte aprobările, fiind prima şi singura tehnologie SMR din lume care a primit aprobarea din partea Comisiei SUA de Reglementare Nucleară în august 2020, are în acelaşi timp şi cele mai avansate planuri de implementare, cu contracte deja confirmate pentru dezvoltarea componentelor sale.

„Au fost identificate mai multe potenţiale amplasamente adecvate. Amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti a obţinut toate calificările în ceea ce priveşte securitatea, fiind considerat adecvat in aceasta faza conform criteriilor de proiectare şi principii ...citeste mai departe despre "Momentul în care două turnuri de la termocentrala Doicești sunt puse la pământ. În locul lor se va ridica prima mini-centrală nucleară VIDEO" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 254 ori