Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania ar trebui sa inchida termocentralele din Oltenia, ca sa se alinieze la normele UE de mediu

Romania ar trebui sa inchida termocentralele din Oltenia, ca sa se alinieze la normele UE de mediu


Conformarea Romaniei la noile standarde europene de mediu privind productia de energie pe carbune ar insemna o perioada de oprire de cel putin sase luni pentru fiecare grup din Oltenia, insa autoritatile romane vor cere o derogare pentru centralele Turceni si Rovinari, a declarat, miercuri, Doru Visan, secretar de stat in Ministerul Energiei, intr-o conferinta pe tema strategiei energetice a Romaniei.

"Decizia Comisiei Europene (privind limitele de noxe pentru anul 2021 - n. r.) permite valori de conformare destul de restrictive privind emisiile, chiar extrem de restrictive, interpretarea fiind diferita de la stat la stat, la fel si abordarea. Polonia si Bulgaria au contestat deja procedural aceasta decizie.

Dar cel mai important lucru care rezulta de aici este urmatorul: o analiza primara a valorilor-limita de emisii corelata cu instalatiile pe care le avem arata ca in toate cazurile nu sunt suficiente masuri secundare, ca atare abordarea este de a se lua masuri primare, care inseamna efort investitional foarte mare si, mai important, o perioada de oprire de minimum sase luni pentru fiecare grup energetic. Vorbim de schimbarea arzatoarelor in noua tehnologie", a aratat Visan.

Potrivit acestuia, Romania se pregateste sa ceara derogari pentru centralele Rovinari si Turceni, insa acest lucru nu este posibil pentru centrala de la Craiova, unde exista deja un infringement pentru probleme de mediu.

"Avem situatii deosebite. Putem vorbi de astfel de derogari in cazul centralelor de la Rovinari si Turceni, dar avem deja infringement zonal la Craiova, deci aici va trebui sa ne conformam cerintelor europene pana in 2021", a sustinut secretarul de stat.

El a precizat ca va fi realizat un studiu privind indentificarea masurilor ce trebuie luate si ce vor insemna acestea din punct de vedere tehnic si investitional.

"Un alt element esential este ca aceste tinte sunt valabile pentru toate statele, deci din pacate va fi ingramadeala, ca sa folosesc un termen accesibil, privind achizitia acestor noi arzatoare. Foarte putine firme in lume au tehnologia pusa la punct", a adaugat Visan.

Oficialul ministerial a mai spus ca Romania va propune Comisiei Europene un program de conformare la noile standarde de mediu, astfel incat sa nu fie oprite centralele din Oltenia.

"Noi elaboram un grafic in acest sens. Am infiintat un grup de lucru impreuna cu ANRE, cu Ministerul Mediului si cu Transelectrica si vom duce in Guvern si, apoi, la Comisia Europeana, un program concret de conformare, in conditiile in care nu ne putem in niciun moment gandi ca vom opri aproape 1.600 de MW in Oltenia, in fiecare moment, si sa avem in acelasi timp cu ce asigura siguranta in sistemul energetic", a mai spus acesta.

In luna iulie 2017, Sorin Boza, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, preciza ca noile standarde europene de mediu ar insemna inchiderea tuturor termocentralelor pe carbune din Romania.

"Acest pachet (de directive europene - n. r.) prevede reducerea emisiilor la 550 grame de dioxid de carbon pe kWh produs. Astazi, Complexul Energetic Oltenia si producatorii pe lignit au undeva la 940 de grame. Insa trebuie sa stim toti ca, daca maine am construi o centrala noua pe lignit, n-ar putea sa produca sub 700 de grame. Tehnic, este imposibil. Este important sa intelegem de ce 550 si nu 750. Ne limiteaza tehnic", a aratat Boza.

Potrivit acestuia, CE Oltenia a investit un miliard de euro din fonduri proprii pentru instalatii care sa reduca poluarea.

"Pachetul de directive europene ar elimina carbunele, iar Romania nu este pregatita sa renunte de tot la carbune", a sustinut oficialul CE Oltenia.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 3113 ori