Start pentru lucrarile de metrou dinspre Academia Militara catre Orizont

Joi, 21 Noiembrie 2013, ora 18:23
1480 citiri
Start pentru lucrarile de metrou dinspre Academia Militara catre Orizont

Lucrarile la tunelul de metrou dinspre statia Academia Militara catre Orizont, pe firul doi, au demarat joi, odata cu punerea in functiune a noului echipament Tunnelling Boring Machine (TBM).

Potrivit estimarilor, in prima jumatate a anului 2015 structura statiilor si tunelelor va fi gata. Urmeaza lucrarile de montare a caii de rulare, cele de automatizari si finisajele, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, remis, joi, Agerpres.

Termenul preconizat pentru inaugurarea tronsonului Raul Doamnei - Eroilor 2 este semestrul al doilea din 2016.

La inceputul lunii noiembrie, a fost realizata legatura prin tunel intre primele doua statii ale magistralei de metrou din Drumul Taberei (vestul Bucurestiului).

Guvernul mentiona, miercuri, intr-un comunicat, ca statiile de metrou Academia Militara si Favorit sunt cele mai avansate lucrari de pe magistrala de metrou Drumul Taberei - Pantelimon, tronson care va avea 10 statii si o lungime de aproximativ 6 kilometri.

#lucrari metrou 2013, #lucrari metrou Drumul Taberei, #lucrari metrou Bucuresti , #Transporturi