Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cine sunt grecii speriati mai mult de China decat de Grexit

Cine sunt grecii speriati mai mult de China decat de Grexit


In ciuda dificultatilor economice in care se zbate Grecia, un segment al industriei elene nu a dat niciodata semne de criza.

Industria navala din Grecia reprezinta o forta chiar la nivel global, elenii detinand cea mai importanta flota de transport din lume, cu peste 3669 de vase, reprezentand 19% din capacitatea de transport maritim de pe glob.

Avand sedii in Atena sau pe insulele grecesti, cele mai multe companii navale elene opereaza, totusi, pe piata americana, fiind avantajate de folosirea dolarului in operatiunile comerciale derulate, arata postul CNN Money.

Avantaje exclusive

Multe dintre firmele armatorilor greci sunt listate si pe bursele americane, in cazul lor nefiind observat niciun balans periculos dat de situatia financiara dramatica de acasa.

De fapt, actiunile Diana Shipping, Costamare, Danaos, Navios Maritime si Stealth Gas chiar inregistreaza o evolutie buna in acest an.

Secretul pare sa stea in folosirea dolarilor in tranzactiile derulate de aceste companii, o eventuala revenire a Greciei la drahma neafectand in niciun fel performanta lor.

Pe de alta parte, de la sfarsitul anilor '60, armatorii greci au profitat de o scutire de impozit pentru veniturile internationale returnate in tara. Masura este consfintita de Constitutia tarii, fiind mentinuta chiar si in acest moment.

Singurul pas inapoi facut de armatori a fost acceptarea unui impozit dublu pana in 2017 pe veniturile realizate pe piata interna, masura negociata in septembrie 2014 cu fostul premier Antonis Samaras.

La fel ca si conationalii lor mai saraci, afectati indiscutabil de criza, armatorii Greciei au stiut totusi sa isi protejeze cat mai bine averile de mana Fiscului de la Atena.

O eventuala crestere a impozitelor pe venituri sau abrogarea articolului care le acorda avantajul neimpozitarii averilor produse peste mari si tari nu ar afecta industria navala decat intr-o proportie foarte mica.

Conform unei note intocmite de analistul Stifel, Benjamin Nolan, majoritatea vaselor detinute de armatorii eleni navigheaza sub alte pavilioane.

"In timp ce flota greceasca este cea mai mare de pe glob, doar 2% din vase navigheaza sub pavilion elen. Acest lucru face ca o supraimpozitare a acestei industrii sa aiba un efect neglijabil", crede Nolan.

Piata in crestere

Operatiunile din Statele Unite le-au consolidat afacerile derulate in acest an pe piata americana.

Inclusiv John Coustas, directorul general al Danaos, recunoaste ca primul trimestru al anului a marcat o crestere semnificativa a veniturilor obtinute pe ruta China-Canalul Panama-Coasta de Est a Statelor Unite.

Cu toate acestea, tot China se dovedeste cel mai mare pericol care poate scufunda afacerile armatorilor greci in perioada imediat urmatoare.

Beijingul, mai amenintator ca Bruxellesul

In ultima instanta, soarta industriei navale din Grecia depinde mai mult de deciziile luate la Beijing decat de solutia pe care Bruxellesul trebuie sa o dea in cazul crizei datoriilor inregistrate de eleni.

Daca actuala criza de pe piata de capital din China se dovedeste una persistenta afacerile armatorilor greci vor fi puse temeinic la incercare. Un eventual crah pe bursa din Shanghai si o scadere a ritmului economiei din China sunt la fel de amenintatoare ca un taifun.

China reprezinta in acelasi timp un mare exportator, un consumator de incredere si un devorator feroce de materii prime, economia asiatica fiind un adevarat El Dorado pentru armatori.

"China ma ingrijoreaza. Toti suntem de acord ca in aceasta tara ritmul de crestere economica este mai redus. Daca cererea pentru materii prime scade in continuare, efectul va fi resimtit puternic de industria de transport maritim", explica Kevin Sterling, analist BB&T Capital Markets.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5179 ori