E oficial: taxa de pod de la Fetești se suspendă. Câte luni nu vor mai plăti șoferii tariful pe Autostrada Soarelui

Marti, 30 Mai 2023, ora 17:45
30 citiri
E oficial: taxa de pod de la Fetești se suspendă. Câte luni nu vor mai plăti șoferii tariful pe Autostrada Soarelui
Coloană de mașini pe A2 FOTO cititor ziare.com

Ordinul prin care se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, pentru toate categoriile de vehicule, a fost publicat marți, 30 mai, în Monitorul Oficial.

Anunțul a fost făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Potrivit acestuia, derogarea intră în vigoare de la 1 iunie, ora 00:00 și va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar nu mai târziu de sfârșitul lunii august.

”Am fost astăzi pe șantierul Podului peste brațul Borcea A2 împreună cu responsabilii din partea CNAIR, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și consolidare pe calea 2 aferentă podului, dar și pentru a sprijini și presa, în același timp, antreprenorul, astfel încât să putem ridica restricțiile de trafic din zonă, cât mai repede. Acest pod face parte din cele 4 construite în urmă cu aproximativ 40 ani peste Dunăre, fiind toate reabilitate în ultimii 3 ani, mai puțin acest ultim sector aferent Podului Borcea, cel mai dificil, aici fiind cea mai degradată porțiune.

În urma expertizelor, inspecțiilor și decopertărilor făcute, s-au constatat deficiențe importante de execuție la momentul construcției podului, precum lipsa stratului de hidroizolație, care a dus la infiltrarea apei în betonul de sub straturile rutiere ale podului, fiind necesară astfel refacerea dalelor de susținere a căii pe pod (elemente structurale de rezistență).

Întrucât nu se pot demola în același timp toate dalele de susținere a căii pe pod pe cele câteva sute de metri lungime, experții au indicat etapele de desfășurare a lucrărilor, etape pe care vrem să le închidem cât mai repede”, a mai transmis Irinel Ionel Scrioșteanu. ...citeste mai departe despre "E oficial: taxa de pod de la Fetești se suspendă. Câte luni nu vor mai plăti șoferii tariful pe Autostrada Soarelui" pe Ziare.com

#suspendare taxa pod Fetesti, #lucrari, #pod, #bratul borcea, #irinel scriosteanu , #Stiri Macroeconomie