Ce salariu trebuie să ai în prezent pentru a primi o pensie de 1.500 de lei peste 30 de ani. Sfaturile specialiștilor pentru tinerii cu venituri minime

Miercuri, 19 Ianuarie 2022, ora 11:44
955 citiri
Ce salariu trebuie să ai în prezent pentru a primi o pensie de 1.500 de lei peste 30 de ani. Sfaturile specialiștilor pentru tinerii cu venituri minime
Tinerii care au salariul minim pe economie vor avea cea mai mică pensie din sistem FOTO Pixabay

Semnal de alarmă cu privire la tinerii care acum au vârste cuprinse între 30 și 34 de ani și peste câteva decenii vor ieși la pensie. Viitoarele generații de pensionari trebuie să câștige 6.000 de lei lunar pentru a avea o pensie de 1.500 de lei.

Specialiștii spun că pensiile vor fi mai mici față de cele acordate în prezent, întrucât cotizațiile la fond sunt extrem de mici. O persoană care are între 30 și 34 de ani și vrea să primească o pensie de 1.500 de lei lunar ar trebui să aibă timp de minimum 15 ani un salariu de 6.000 de lei brut lunar, adică aproximativ 3.500 de lei net.

„Pensiile generațiilor care se încadrează între aceste vârste vor fi mai mici. Vorbesc despre oamenii comuni, care lucrează cu salarii normale. Nu vorbesc despre cei din multinaționale, cu salarii foarte mari. Dar cei mai mulți au salarii normale. Pensiile vor fi mai mici, din păcate. Să vorbim concret: acum trebuie să am un salariu brut de 6.000 de lei lunar, ca să îmi rezulte aproximativ 1.500 de lei, un punct de pensie. Acum să ne gândim câți salariați din România au minimum 6.000 de lei brut lunar? Vorbim despre salariu brut pentru că formula de calcul a pensiei ia în considerare salariul brut. Cei cu salariul minim, dacă va mai exista această indemnizație minimă, sunt abonați la această pensie minimă”, explică Maria Andronache, directorul Casei Județene de Pensii Iași.

Tinerii care au salariul minim pe economie vor avea cea mai mică pensie din sistem. Specialiștii le recomandă să-și găsească încă o sursă de venit pentru a-și asigura o pensie decentă la bătrânețe.

„Un sfert din salariații din România lucrau anul trecut pe salariul minim pe economie. Este bine ca omul să se ocupe și de salariu, dar și de vechime, să primească mai mulți bani la pensie. Pot să-și găsească și surse alternative privind veniturile, nu doar să se bazeze pe sistemul public de pensii. Cei cu salariul minim pe economie trebuie să își găsească o sursă ce le va aduce un venit suplimentar, când vor ieși la pensie. Sunt persoane foarte multe care cumpără locuințe și le închiriază, de exemplu. Este o sursă de venit pe viitor. Până la urmă, dacă 25 la sută din salariu se duce la pensie, atât vei primi la pensionare. Cred că o pensie decentă ar fi de 2.500 de lei lunar. Avem alternativa pensiilor facultative. Nu pot spune că Pilonul II sau III îmbogățește pe cineva, dar mai exis ...citeste mai departe despre "Ce salariu trebuie să ai în prezent pentru a primi o pensie de 1.500 de lei peste 30 de ani. Sfaturile specialiștilor pentru tinerii cu venituri minime" pe Ziare.com

Randamentul fondurilor de pensie privată Pilon II în ultimele 12 luni. Creșteri de până la 9% față de 2022
Randamentul fondurilor de pensie privată Pilon II în ultimele 12 luni. Creșteri de până la 9% față de 2022
Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II înregistrează un randament mediu de circa 16% pe 8 martie 2024 raportat la aceeaşi perioadă a anului precedent, cu mult peste inflaţia de 7,2%,...
#pensii, #salariu minim, #tineri, #venituri romani , #Stiri Macroeconomie