Investițiile care vor transforma România în ce mai important producător de gaze naturale din Europa

Miercuri, 02 August 2023, ora 13:55
734 citiri
Investițiile care vor transforma România în ce mai important producător de gaze naturale din Europa
România va fi independentă din perspectiva consumului de gaz din surse proprii FOTO Pixabay

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că vor reîncepe lucrările la centrala pe gaz de la Iernut din judeţul Mureş, după ce Romgaz a emis ordinul în acest sens. „Investiţia este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa”, a mai precizat liberalul.

„Reîncep lucrările la cel mai aşteptat proiect energetic în execuţie: centrala de la Iernut. Ieri Romgaz a dat ordinul de reîncepere a lucrărilor la centrala pe gaz de la Iernut. Este cel mai aşteptat proiect de producţie a energiei electrice din România ultimilor ani. Deblocarea acestei investiţii a necesitat un efort susţinut pe toate planurile: economic, juridic, diplomatic. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest succes şi îi felicit pentru perseverenţă, cu o menţiune specială pentru Răzvan Popescu, CEO Romgaz”, a scris Sebastian Burduja, miercuri pe Facebook.

Burduja a adăugat că „este investiţie strategică şi ne aduce mai aproape de un deziderat pe care l-am enunţat încă de la preluarea mandatului: energie sigură din producţie internă, la un preţ corect”.

„Investiţia este cuplată cu proiectul Neptun Deep, de care tot Romgaz se ocupă, împreună cu OMV Petrom, ceea ce va face ca România să devină din 2027 cel mai important producător de gaze naturale din Europa. Situarea geografică a centralei de la Iernut este deosebit de importantă pentru funcţionarea sistemului energetic în toată zona de nord-vest a ţării. Puterea instalată a centralei pe gaz este de 430 MW. Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur”, a mai explicat Burduja.

Ministrul Energiei a reamintit că producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.

„Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. Insolvenţa celor două companii a dus la o situaţie juridică extrem de complicată şi la întârzieri în implementare. Termenul de finalizare a unităţii de producţie de energie electrică pe gaze cu putere instalată de 430 MW a fost stabilit la 16 luni de la data ordinului de reîncepere a lucrărilor, printr-un nou contract cu firma spaniolă Duro Felguera”, a mai spus Burduja.

...citeste mai departe despre "Investițiile care vor transforma România în ce mai important producător de gaze naturale din Europa" pe Ziare.com

Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, Vrancea, a obținut titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge, care...
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Dacă “fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”, orice bucureștean trebuie să știe să conducă PMB
Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu, pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre... Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu...
#investitie, #gaze naturale, #Romania, #centrala, #iernut, #Neptun Deep , #Stiri Macroeconomie