De ce creșterea impozitelor nu e o soluție pentru deficitul bugetar. ”Reduceți risipa înainte de a cere contribuabililor un leu în plus”

Conceptele de datorie publică și datorie externă sunt deseori confundate unul cu celălalt, în special în raport cu înțelegerea impactului pe care îl pot avea asupra economiei țării.

Oamenii de rând, politicienii și chiar mass-media riscă să se raporteze greșit la creșterea economică, la ce reprezintă exact Produsul Intern Brut (PIB) al unei țări și cum nu ar trebui folosit ca o bază pentru justificarea îndatorării excesive. Conf. Dr. Radu Nechita de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj detaliază într-un interviu pentru emisiunea Business Focus de la Ziare.com cum să ne raportăm corect la PIB prin datoria publică, ce întrebări trebuie să ne punem când auzim că s-a înregistrat o ”creștere economică” și care sunt de fapt efectele deficitului bugetar.

Conf. Dr. Radu Nechita a început prin a clarifica, prin citatul lui Max Weber, faptul că statul este o organizație care revendică cu succes monopolul violenței pretins legitime pe un teritoriu dat. Statul este doar una din entitățile care fac parte din ceea ce numim „țară”, alături de cetățeni, de alte organizații.

Datoria făcută de către autorități se numește datorie publică, datoria făcută de către cetățeni sau firme private reprezintă datorie privată.

Datorie = bani luați împrumut (deci care trebuie restituiți, împreună cu dobânda).

Dacă cei care acordă împrumutul sunt cetățenii aceluiași stat,

datoria se numește internă.

Dacă banii împrumutați provin de la cetățeni sau firme din străinătate,

datoria se numește externă.

Datoria privată îi privește exclusiv pe cei legați prin contractul respectiv.

”Datoria publică este ceea ce ne afectează pe toți. Pentru că politicienii iau bani împrumut, îi vor cheltui acum, în moduri mai mult sau mai puțin eficiente, rezonabile, corecte, utile etc. pentru unii sau pentru alții, dar rambursarea va fi făcută de toți contribuabilii, prezenți și viitori, indiferent dacă beneficiază sau nu de acele cheltuieli publice”, a explicat specialistul în economie.

Produsul Intern Brut și datoria publică: o relație inegală

Produsul intern brut este valoarea de piață a tuturor bunurilor și serviciilor destinate consumului final produse într-o țară într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Acesta poate fi calculat în trei modalități, dar cea mai utilă contextului aceste explicații este metoda veniturilor. ”Pe scurt și simplificat, PIB este suma veniturilor din muncă de orice fel și veniturilor din capital de orice fel. Și mai simplificat: suma salariilor și a profiturilor anuale.”

Comparația dintre datorie publică și PIB este utilă, mai ales pentru înțelegerea felului în care ne raportăm la veniturile și cheltuielile personale. Ca persoane fizice, dacă suntem responsabili, ne îndatorăm în funcție de veniturile noastre, nu fără să ținem cont de ele, a explicat Nechita.

Comparația Datorie publică – PIB poate fi însă înșelătoare pentru că raportează datoria făcută de stat, de guvern nu la veniturile bugetare colectate de acesta, ci la veniturile întregii populații. Nu este corect, pentru că veniturile oamenilor nu aparțin de drept guvernului, ci celor care le generează prin activitatea lor economică.

Dacă datoria publică tot crește, o parte tot mai mare din veniturile bugetare colectate de la contribuabili vor fi folosite nu pentru a furniza servicii publice sau asistență socială, ci pentru a rambursa sume deja cheltuite în trecut și dobânzile aferente anului în curs.

În UE, se consideră că o datorie publică peste echivalentul a 60% din PIB este una excesivă. Din păcate, multe state membre au adoptat decenii la rând cheltuieli publice excesive, mai mari decât veniturile bugetare colectate de la contribuabili. Rezultatul este că doar dobânda la datoria publică ajunge să fie cea mai mare cheltuială a statelor respective, mai mult decât armata, poliția, justiția la un loc sau decât plata pensiilor de stat, sau decât finanțarea învățământului public etc.

Radu Nechita a explicat că Tratatul de la Maastricht a urmărit (fără succes) să reducă iresponsabilitatea fiscală a guvernelor, preocupate aproape exclusiv de termenul scurt, de următoarele alegeri, dar că rareori chiar și consecințele încălcării lui, darămite a legilor interne, nu au fost destul de puternică cât să stimuleze politici monetare mai sustenabile.

Plafonul datoriei publice de 60% echivalent PIB a fost o țintă pentru state care aveau o datorie publică excesivă, unele cu mult mai mare decât această limită deja destul de ridicată pentru timp de pace. Ele urmau să se apropie de această țintă de sus în jos. Adică un ideal de (un pic mai multă) responsabilitate fiscală decât în trecut.

Din păcate, guvernele succesive ale României au apropiat datoria publică de această limită de jos în sus, adică prin iresponsabilitate fiscală. Economistul a detaliat faptul că, de la o datorie nulă în 1989-1990, datoria publică a ajuns deja de ordinul zecilor de miliarde de euro. Sigur că da, în 1990, situația era extrem de dificilă, plata datoriei s-a făcut cu sacrificii excesive, multe inutile sau chiar păguboase și era inevitabilă o creștere a datoriei publice. Dar nu este indiferent pentru ce este făcută acea datorie: pentru a accelera conectarea economiei noastre la piața europeană și internațională (autostrăzi, căi ferate, conducte și rețele electrice etc) sau pentru a cumpăra voturi cu diverse pomeni și privilegii, pentru a întârzia adaptarea la piață (zeci de miliarde au fost cheltuite pe subvenționarea unor firme de stat nerentabile, în loc să fi privatizate urgent și transparent).

”Înghețarea cheltuielilor publice totale poate fi un lucru bun, la prima vedere, dar hai să cerem mai multe detalii. Păstrăm aceeași structură sau o modificăm? Avem primării mai multe decât țări mai mari decât noi. Se subvenționează și acum zeci de firme nerentabile, în numele unei protecții sociale prost concepute. Se lansează noi programe de spart bani publici (programul tomata) care ajung să-i ruineze chiar pe cei cărora, declarativ, le erau destinate. Se pensionează la 45-50 de ani persoane care ar putea încă să lucreze, într-o risipă fără asemănare de capital uman.”

Cheltuielile publice sunt excesive în total și ar trebui plafonate, dar în unele domenii ele trebuie reduse, în primul rând.

Creșterea economică bazată de consum nu este același lucru cu creșterea economică bazată de investiții

Creșterea economică înseamnă creșterea bogăției produse (mai repede decât crește populația, deci ne referim implicit la bogăție/locuitor). ”Creșterea bazată pe consum este o iluzie întreținută de una din modalitățile de definire (de calcul) a PIB-ului. Adică, în loc să ne uităm de unde provin veniturile, cum sunt ele formate, care este sursa lor, ne uităm cum sunt ele folosite de către oameni. Prin definiție, PIB-ul se referă la consumul final, deci cineva care nu este atent, va crede că dacă oamenii cheltuie, consumă mai mult, asta generează creștere economică. Doar un pic dacă ne gândim, înțelegem că bogăția, înainte de a fi consumată”.

Economistul a explicat că bogăția crește doar dacă crește productivitatea factorilor de producție (capital, muncă, antreprenoriat, cunoaștere etc, iar acest lucru se face prin economisire și investire, adică prin acumulare de capital. Deci nu consumul, ci economisirea și investițiile sunt la originea creșterii economice. Iluzia din spatele creșterii bazate pe consum este similară cu imitarea comportamentului cheltuitor al unui om înstărit în scopul de a deveni la fel de bogat ca și el. Este o inversare a relației de cauzalitate.

În cele din urmă, investițiile profitabile (nu păguboase) sunt mijlocul îmbogățirii, a creșterii economice, iar investițiile sunt finanțate prin economisire, a completat acesta.

România și redresarea deficitului excesiv. Între venituri reduse și cheltuieli iresponsabile

Deficitul bugetar a ajuns la 2,32%, în creștere atât față de primele patru luni ale anului, când se situa la 1,72% din PIB (27,35 miliarde lei), dar și față de primele cinci luni din 2022, când era la 1,57% din PIB (20,9 miliarde de lei). Totodată, în perioada ianuarie - aprilie 2023, datoria externă totală s-a situat la 167 de miliarde de euro. Din totalul de 265 de miliarde de euro care sunt prognozați pentru anul 2023, în momentul de față, datoria externă ar ajunge la peste 63% din PIB, înregistrând o creștere continuă de la începutul anului.

Mai mult Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale Române, prognoza pe anul acesta este depășirea unui deficit bugetar de 6%, în condițiile în care constrângerile europene sunt ca noi să ne încadrăm în marja de 4,4% pentru acest an.

Dacă ne uităm la prognozele trecute, regula a fost că veniturile bugetare au fost sistematic supraestimate: s-a colectat mai puțin. Cheltuielile au fost din start stabilite la un nivel superior veniturilor, au fost programate să crească, dar au avut creșteri mai mari decât cele stabilite inițial. Rezultatul: deficit după deficit, adică o datorie publică în creștere.

”Guvernanții au avut o perioadă de câțiva ani fără alegeri, ar fi fost o bună ocazie de reașezare, de reducere a poverii sectorului public în economie. Sigur, pandemia a perturbat acest lucru, dar nu atât pandemia cât reacțiile autorităților la pandemie. Unele erori și reacții excesive în perioada inițială pot fi înțelese, dar nu toate, nu persistența în erori, în aberații. Sectorul privat a fost principala victimă a politicilor din acea perioadă. În sectorul public, pentru unii a fost mai greu, pentru alții a fost mult mai ușor. În sectorul public nu s-au făcut concedieri, nu s-au redus salarii, în sectorul privat a fost extrem de greu. Salariile din sectorul public supradimensionat sunt mai mari decât în sectorul privat.”

Nechita acuză faptul că în loc să discutăm cum să găsim metode de reduce ponderea sectorului public eliberând mână de lucru pentru sectorul privat, la noi se discută despre cum să sporim cheltuielile publice, cum să extragem prin fiscalitate mai multe resurse de la cei care le produc către cei care doar le redistribuie sau chiar le risipesc. Dacă ne dorim creșterea nivelului de trai (adică o creștere economică) avem nevoie de creșterea productivității, adică de capital românesc și străin. Iar capitalul nu se formează și nu vine într-o țară unde se vorbește despre noi impozite și creșterea celor vechi, într-o țară unde se modifică de pe-o zi pe alta Codul Fiscal (în totală contradicție cu articolul 4), unde politicienii fabrică haos și incertitudine printr-o incontinență legislativă (avem peste 800 de Monitoare Oficiale pe an).

Puțini sunt cei care în spațiul public cer o disciplină și o responsabilitate în cheltuirea banului public, a zecilor de miliarde de lei deja colectate la buget, înainte de a cere încă un leu, încă un miliard de la contribuabili.

...citeste mai departe despre "De ce creșterea impozitelor nu e o soluție pentru deficitul bugetar. ”Reduceți risipa înainte de a cere contribuabililor un leu în plus”" pe Ziare.com